happy, happy, happy, happy, and a bit drunk; happy, happy, happy, happy
:D
vineri, 21 mai 2010
articol arte numaru' pe iunie
adica am reusit in sfarsit sa scriu un articol, dupa o saptamana de chinuri. si finca are niste informatii interesante in continutul lui interior, o sa-l pun si aici.
diseara ii fac corectura si-l trimit, impreuna cu niste poze de pe image project pe care inca nu le-am selectat. enjoy:
Ce sa faci in casa cand ploua?
De multe ori ma confront cu aceasta dilema. Am niste timp liber, am un chef nebun de fotografiat, dar afara ploua sau e lumina nasoala si sunt blocat in casa. Iar in casa, in mod obisnuit, e lumina si mai proasta sau prea putina pentru a o utiliza eficient.
Sunt multe lucruri faine de facut in casa. Cu putina imaginatie, poti transforma o camera sau un colt de camera intr-un studio foto, ceea ce inseamna potential niste fotografii foarte reusite.
Pentru inceput recomand un blitz extern si un controller remote. Ceea ce inseamna ca in acest moment ai asigurata lumina pentru o multitudine de situatii. Poti fotografia cu lumina laterala, din spate sau de sus, poti obtine umbre tari sau moi – pentru cele din urma fiind de ajuns o coala A4 intre blitz si subiect.
Acum ca am asigurat partea de lumina, putem observa lesne ca mai avem o mica problema: fundalul. Sa spunem ca ne-am gasit un subiect de fotografiat, de exemplu o cana. O asezam pe ceva, stabilim amplasarea si puterea blitzului (aveti trepied, nu?) si declansam. Obtinem o cana foarte frumoasa in prim plan si diverse alte scaune, mese, rufe, canapele, televizoare, calculatoare in fundal, care mai de care mai colorate, abatand atentia de la subiect. Ce facem acum?
Pentru obiecte relativ mici, apelam din nou la coala de hartie. Tinem cont si de faptul ca albul foii va reflecta o mare parte din lumina pe subiect. Pentru obiecte ceva mai mari, exista diverse solutii: hartie de impachetat, o fata de perna, o haina, un cearsaf, sau daca aveti in buget, va duceti frumos la croitorie si va luati exact ce material vreti, exact pe dimensiunile necesare. Eu personal nu am apelat niciodata la aceasta varianta.
Ok, avem lumina si fundal, dar parca n-as fotografia doar cani. Nu exista niste subiecte mai dinamice, mai atractive? Aici depinde strict de gusturile fiecaruia. Deschide frigiderul, ia cateva legume, pune-le intr-un bol si incearca o natura moarta. Partea frumoasa e ca poti modifica fizic compozitia pana iese ce-ti doresti. De asemenea, poti face o gramada de chestii cu omuletii aceia de lemn. Reprezentand o persoana, aduc multa expresivitate imaginii.
Probabil ai vazut fotografii cu stropi de apa. Pentru asa ceva, primul lucru este constientizarea faptului ca trebuie sa iesi din chiuveta. De ce? Pentru ca nu vei avea loc acolo cu aparat, blitz, trepied, fundal si alte lucruri. Asadar, te duci la farmacie, cumperi o perfuzie de ceva, orice, iar daca nu au cumperi doar branula si ce-ti mai trebuie, fara vasul efectiv. Ce te intereseaza de fapt este dispozitivul de reglare al frecventei picaturilor. Pe mine m-a costat treaba asta fix doi lei – deci nu e vorba de cine stie ce investitie. Intors acasa, intri pe youtube si cauti diverse scheme de iluminare pentru waterdrops. De notat aici ca picaturile ce primesc lumina directa nu vor iesi la fel de bine ca picaturile in care se reflecta o suprafata luminata corespunzator. Cu alte cuvinte, merita studiata propagarea luminii tinand cont ca scopul este sa ajunga imaginea imprimata pe senzor.
Reflectivitatea dedusa mai sus se aplica si in cazul fotografierii sticlei – un alt domeniu extrem de interesant si despre care gasiti chestii utile pe youtube. Eu mi-am stors o buna perioada creierii incercand sa-mi dau seama cum au obtinut unii oameni acele pahare fotografiate perfect. Ei bine, acum stiu, am testat si functioneaza. Problema e ca nu am pahare corespunzatoare.
Alte cateva chestii faine de incercat in interior ar fi: fotografia macro a obiectelor comune sau parti ale lor (pentru care trebuie, evident, obiectiv de macro) sau combinatii ale diverselor tehnici si elemente de mai sus. Vei descoperi ca fotografia in interior ofera un control foarte bun al tuturor elementelor ce compun o imagine, ceea ce inseamna libertate absoluta in creativitate.
Eu, de exemplu, am incercat sa prind un strop de apa lovindu-se de o sfera din sticla. Sincer, nu am reusit ce-mi propusesem, dar am cateva idei despre ce as putea face diferit pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Nu conteaza ca esti in pana de inspiratie. Odata ce incepi sa fotografiezi, dupa cateva cadre vei observa ca se contureaza idei si devin din ce in ce mai clare. Totul e sa fotografiezi. Cat mai mult. Si sa incerci sa intelegi de ce unele imagini nu ies asa cum vrei.
Fireste, exista si cealalta parte a fotografiei de care te poti ocupa intr-o zi ploioasa. E vorba despre post-procesare. Fie ca e doar un crop pentru o incadrare mai buna sau o serie de efecte rezultand intr-o imagine ce nu are legatura cu realitatea, nu uita niciodata ca regulile ti le impui singur. In momentul in care tu nu mai esti multumit de rezultat, ai mers prea departe.
Nu stiu daca mi s-a intamplat mai mult de o singura data sa paraseasca o fotografie calculatorul meu spre a fi utilizata de altcineva fara a o trece intai prin post-procesare. Iar celor ce sunt impotriva acestor procedee nu le pot spune decat ca senzorul CMOS sau CCD interpreteaza realitatea pe baza matricilor stabilite de producator, asa ca imaginea digitala nu a fost si nu va fi vreodata “oglinda” realitatii. Daca o imagine e buna, daca are acel ceva, adaugand un anumit efect poate sublinia idea sau feeling-ul pe care artistul doreste sa-l transmita. Daca o imagine e slaba, va fi slaba orice i-ai face. Dar aici intram, din nou, in sfera subiectivului.
In concluzie, cand afara nu-i de mers, pune mana pe aparat si blitz si fotografiaza ce ai chef, cum ai chef. Nu exista reguli.
diseara ii fac corectura si-l trimit, impreuna cu niste poze de pe image project pe care inca nu le-am selectat. enjoy:
Ce sa faci in casa cand ploua?
De multe ori ma confront cu aceasta dilema. Am niste timp liber, am un chef nebun de fotografiat, dar afara ploua sau e lumina nasoala si sunt blocat in casa. Iar in casa, in mod obisnuit, e lumina si mai proasta sau prea putina pentru a o utiliza eficient.
Sunt multe lucruri faine de facut in casa. Cu putina imaginatie, poti transforma o camera sau un colt de camera intr-un studio foto, ceea ce inseamna potential niste fotografii foarte reusite.
Pentru inceput recomand un blitz extern si un controller remote. Ceea ce inseamna ca in acest moment ai asigurata lumina pentru o multitudine de situatii. Poti fotografia cu lumina laterala, din spate sau de sus, poti obtine umbre tari sau moi – pentru cele din urma fiind de ajuns o coala A4 intre blitz si subiect.
Acum ca am asigurat partea de lumina, putem observa lesne ca mai avem o mica problema: fundalul. Sa spunem ca ne-am gasit un subiect de fotografiat, de exemplu o cana. O asezam pe ceva, stabilim amplasarea si puterea blitzului (aveti trepied, nu?) si declansam. Obtinem o cana foarte frumoasa in prim plan si diverse alte scaune, mese, rufe, canapele, televizoare, calculatoare in fundal, care mai de care mai colorate, abatand atentia de la subiect. Ce facem acum?
Pentru obiecte relativ mici, apelam din nou la coala de hartie. Tinem cont si de faptul ca albul foii va reflecta o mare parte din lumina pe subiect. Pentru obiecte ceva mai mari, exista diverse solutii: hartie de impachetat, o fata de perna, o haina, un cearsaf, sau daca aveti in buget, va duceti frumos la croitorie si va luati exact ce material vreti, exact pe dimensiunile necesare. Eu personal nu am apelat niciodata la aceasta varianta.
Ok, avem lumina si fundal, dar parca n-as fotografia doar cani. Nu exista niste subiecte mai dinamice, mai atractive? Aici depinde strict de gusturile fiecaruia. Deschide frigiderul, ia cateva legume, pune-le intr-un bol si incearca o natura moarta. Partea frumoasa e ca poti modifica fizic compozitia pana iese ce-ti doresti. De asemenea, poti face o gramada de chestii cu omuletii aceia de lemn. Reprezentand o persoana, aduc multa expresivitate imaginii.
Probabil ai vazut fotografii cu stropi de apa. Pentru asa ceva, primul lucru este constientizarea faptului ca trebuie sa iesi din chiuveta. De ce? Pentru ca nu vei avea loc acolo cu aparat, blitz, trepied, fundal si alte lucruri. Asadar, te duci la farmacie, cumperi o perfuzie de ceva, orice, iar daca nu au cumperi doar branula si ce-ti mai trebuie, fara vasul efectiv. Ce te intereseaza de fapt este dispozitivul de reglare al frecventei picaturilor. Pe mine m-a costat treaba asta fix doi lei – deci nu e vorba de cine stie ce investitie. Intors acasa, intri pe youtube si cauti diverse scheme de iluminare pentru waterdrops. De notat aici ca picaturile ce primesc lumina directa nu vor iesi la fel de bine ca picaturile in care se reflecta o suprafata luminata corespunzator. Cu alte cuvinte, merita studiata propagarea luminii tinand cont ca scopul este sa ajunga imaginea imprimata pe senzor.
Reflectivitatea dedusa mai sus se aplica si in cazul fotografierii sticlei – un alt domeniu extrem de interesant si despre care gasiti chestii utile pe youtube. Eu mi-am stors o buna perioada creierii incercand sa-mi dau seama cum au obtinut unii oameni acele pahare fotografiate perfect. Ei bine, acum stiu, am testat si functioneaza. Problema e ca nu am pahare corespunzatoare.
Alte cateva chestii faine de incercat in interior ar fi: fotografia macro a obiectelor comune sau parti ale lor (pentru care trebuie, evident, obiectiv de macro) sau combinatii ale diverselor tehnici si elemente de mai sus. Vei descoperi ca fotografia in interior ofera un control foarte bun al tuturor elementelor ce compun o imagine, ceea ce inseamna libertate absoluta in creativitate.
Eu, de exemplu, am incercat sa prind un strop de apa lovindu-se de o sfera din sticla. Sincer, nu am reusit ce-mi propusesem, dar am cateva idei despre ce as putea face diferit pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Nu conteaza ca esti in pana de inspiratie. Odata ce incepi sa fotografiezi, dupa cateva cadre vei observa ca se contureaza idei si devin din ce in ce mai clare. Totul e sa fotografiezi. Cat mai mult. Si sa incerci sa intelegi de ce unele imagini nu ies asa cum vrei.
Fireste, exista si cealalta parte a fotografiei de care te poti ocupa intr-o zi ploioasa. E vorba despre post-procesare. Fie ca e doar un crop pentru o incadrare mai buna sau o serie de efecte rezultand intr-o imagine ce nu are legatura cu realitatea, nu uita niciodata ca regulile ti le impui singur. In momentul in care tu nu mai esti multumit de rezultat, ai mers prea departe.
Nu stiu daca mi s-a intamplat mai mult de o singura data sa paraseasca o fotografie calculatorul meu spre a fi utilizata de altcineva fara a o trece intai prin post-procesare. Iar celor ce sunt impotriva acestor procedee nu le pot spune decat ca senzorul CMOS sau CCD interpreteaza realitatea pe baza matricilor stabilite de producator, asa ca imaginea digitala nu a fost si nu va fi vreodata “oglinda” realitatii. Daca o imagine e buna, daca are acel ceva, adaugand un anumit efect poate sublinia idea sau feeling-ul pe care artistul doreste sa-l transmita. Daca o imagine e slaba, va fi slaba orice i-ai face. Dar aici intram, din nou, in sfera subiectivului.
In concluzie, cand afara nu-i de mers, pune mana pe aparat si blitz si fotografiaza ce ai chef, cum ai chef. Nu exista reguli.
luni, 17 mai 2010
duminică, 16 mai 2010
sâmbătă, 15 mai 2010
mucul merge mai departe
Il mai tineti minte pe personajul care a inspirat postul lui alex despre mucus? daca nu, pe scurt e vb despre un nene pe care l-a vazut alex joi dim in metrou care s-a scobit in nas bine de tot apoi s-a sters pe ziarul consaortei( i.e persoana de sex feminin care-l insotea), fix pe articolul pe care aceasta il citea.
Ei bine, povestea nu se opreste aici. Ieri dimineata plecand impreuna cu alex, dam in metrou peste acelasi, hai sa-i spunem cuplu, care se aseaza drept in fata noastra si aveau iarasi cu ei un ziar. Alex imi da un cot si-mi zice cine sunt, eu imi scot nasul din carte si incep sa-i urmaresc. Nu, nu s-a mai scobit in nas ( desi cred ca am ramas traumatizata de acest lucru pentru ca vad din ce in ce mai multe persoane de sex masculin scobindu-se in nas la modul ' pan' la cot', la metrou sau pe strada), ci doar citea ziarul si la un moment dat exclama cu voce tare catre consoarta:' Azi e inaltarea?'( N.B era vineri, inalatarea fusese joi).' Nu stiu', zice ea. 'Pai uite ce zice aici', si-i arta nush ce in ziar. Am elucidat misterul doua staii mai incolo, cand, coborand sa schimb la Victoriei am pus mana pe un Ring in care am gasit si articolul cu pricina: unul despre ionut dolanescu cum ca i s-a mai nascut un copil si in bold mesajul " azi in sfanta zi de inaltare s-a nascut fata noastra lalala..", iar mai jos, cu litere mai mici ce-i drept scria frumos' a trimis ieri ionut dolanescu mesaj tutror prietenilor'.
Inca doua chestii. prima: ea ii cere ziarul si i-l lasa fix o statie, pt. ca i-l smulge practic din mana cand coboara, si a doua, azi mi-a zis alex ca individul lucreaza in acelasi loc ca si el, so, stay tuned :D
Ei bine, povestea nu se opreste aici. Ieri dimineata plecand impreuna cu alex, dam in metrou peste acelasi, hai sa-i spunem cuplu, care se aseaza drept in fata noastra si aveau iarasi cu ei un ziar. Alex imi da un cot si-mi zice cine sunt, eu imi scot nasul din carte si incep sa-i urmaresc. Nu, nu s-a mai scobit in nas ( desi cred ca am ramas traumatizata de acest lucru pentru ca vad din ce in ce mai multe persoane de sex masculin scobindu-se in nas la modul ' pan' la cot', la metrou sau pe strada), ci doar citea ziarul si la un moment dat exclama cu voce tare catre consoarta:' Azi e inaltarea?'( N.B era vineri, inalatarea fusese joi).' Nu stiu', zice ea. 'Pai uite ce zice aici', si-i arta nush ce in ziar. Am elucidat misterul doua staii mai incolo, cand, coborand sa schimb la Victoriei am pus mana pe un Ring in care am gasit si articolul cu pricina: unul despre ionut dolanescu cum ca i s-a mai nascut un copil si in bold mesajul " azi in sfanta zi de inaltare s-a nascut fata noastra lalala..", iar mai jos, cu litere mai mici ce-i drept scria frumos' a trimis ieri ionut dolanescu mesaj tutror prietenilor'.
Inca doua chestii. prima: ea ii cere ziarul si i-l lasa fix o statie, pt. ca i-l smulge practic din mana cand coboara, si a doua, azi mi-a zis alex ca individul lucreaza in acelasi loc ca si el, so, stay tuned :D
joi, 13 mai 2010
despre mucus, cu scuzele de rigoare
scuzele de rigoare sunt pentru sotia mea, yuki, deoarece urmeaza sa astern pe blog niste chestii pur si simplu dizgratioase si ma simt vinovat din moment ce ea tocmai a scris o foarte faina recenzie de carte pe care o gasiti in articolul de sub asta si pe care v-o recomand.
asadar:
trebuie sa ne intelegem de la inceput ca toata lumea are muci. secretiile nazale au o functie foarte bine definita in corp, ne este necesara, iar aceste secretii, combinate cu praful din aerul pe care il respiram, formeaza muci. si toti ii avem.
marea dilema este "ce facem cu ei?"
pai chestiunea e destul de simpla. ii lasam acolo, si cand cresc mari ne ducem frumos la toaleta si-i scoatem. cu degetul. adica ne scobim in nas.
de-a lungul veacurilor scobitul in nas a devenit un obicei oarecum acceptat social, desi dizgratios atunci cand e facut cu prea multa insistenta. asadar, azi putem observa lesne oameni scobindu-se in nas peste tot in jurul nostru. incercati sa-i sesizati data viitoare cand iesiti pe strada - veti fi surprinsi de amplitudinea fenomenului.
pentru a aprofunda chestiunea, vom vorbi un pic despre etapele scobitului in nas. de obicei inceputul vine sub forma unui impuls electric de la nas catre creier, anuntandu-l pe acesta ca mucul este pregatit pentru extractie. creierul actioneaza in consecinta, ridicand degetul spre cavitatea nazala stanga sau dreapta, dupa caz, apoi localizand sursa impulsului initial si incepand extractia efectiva.
o evaluare la fata locului ii va comunica creierului daca extractia poate fi efectuata in siguranta sau daca magnitudinea problemei necesita sisteme aditionale de siguranta - cum ar fi o batista, de exemplu.
exista cateva situatii in care creierul poate fi pacalit, cel mai des intalnindu-se cea in care o portiune intarita din mucus este insotita de o portiune semi-lichida, acest fapt dand nastere unor situatii de obicei stanjenitoare din punct de vedere social sau amuzante daca se petrec intr-un spatiu privat (unde eventual poti privi cu atentie obiectul respectiv, scotand un "HM!" admirativ inainte de a-l arunca).
de cele mai multe ori insa, lucrurile decurg in parametri. degetul gaseste mucul, il extrage, face din el o mica biluta si o arunca pe undeva. cazul gretos. sau il extrage, il pune intr-un servetel de hartie cu care se si sterge la nas, apoi arunca servetelul. cazul social acceptat.
obiceiurile acestea nu sunt unele care sa transcenda paturile sociale. va spun adevarul, prieteni. mucii nostri sunt diferiti de mucii lor? nu! dar felul in care ii tratam este.
am vazut cu cateva zie in urma doi oameni stand de vorba in autobuz. ambii la costum si cravata. unul povestea ceva foarte absorbit, in timp ce interlocutorul sau se scobea in nas. terminand scobitul dupa cum am mentionat mai sus, la sectiunea "etape", duce degetul cu pricina direct si fara oprire la cravata amicului, de care se sterge cu impertinenta dupa care zice "faina cravata, e matase?" (plimband-o printre degete). iata, deci, o metoda de a te dispensa de muci intr-un mediu de afaceri.
probabil ca as fi uitat acest incident (desi ma indoiesc) daca azi dimineata nu as fi vazut ceva mai naspa in metrou. un el si o ea, trecuti de 35 - 40 de ani. eleganti, el la costum etc. pe scaun unul langa celalalt, schimband vorbe, ea citind un ziar. el se scobeste vehement in nas, dupa care se sterge de pagina de la ziar. si cand spun asta, vreau sa nu ma intelegeti gresit. s-a sters de jumatate de pagina de ziar, fix unde citea tipa, plimband degetul inainte si-napoi de cateva ori bune. WTF?
deci vedeti, arta de a se dispensa de muci se pierde. sau infloreste? oare traim o era noua, o era a tolerantei maxime? oare e de bine sau de rau? intrebarile ma bantuie.
si varianta "berlusconi", pentru cei ce nu o stiu deja
ziceti mersi ca n-am scris despre flatulenta!
asadar:
trebuie sa ne intelegem de la inceput ca toata lumea are muci. secretiile nazale au o functie foarte bine definita in corp, ne este necesara, iar aceste secretii, combinate cu praful din aerul pe care il respiram, formeaza muci. si toti ii avem.
marea dilema este "ce facem cu ei?"
pai chestiunea e destul de simpla. ii lasam acolo, si cand cresc mari ne ducem frumos la toaleta si-i scoatem. cu degetul. adica ne scobim in nas.
de-a lungul veacurilor scobitul in nas a devenit un obicei oarecum acceptat social, desi dizgratios atunci cand e facut cu prea multa insistenta. asadar, azi putem observa lesne oameni scobindu-se in nas peste tot in jurul nostru. incercati sa-i sesizati data viitoare cand iesiti pe strada - veti fi surprinsi de amplitudinea fenomenului.
pentru a aprofunda chestiunea, vom vorbi un pic despre etapele scobitului in nas. de obicei inceputul vine sub forma unui impuls electric de la nas catre creier, anuntandu-l pe acesta ca mucul este pregatit pentru extractie. creierul actioneaza in consecinta, ridicand degetul spre cavitatea nazala stanga sau dreapta, dupa caz, apoi localizand sursa impulsului initial si incepand extractia efectiva.
o evaluare la fata locului ii va comunica creierului daca extractia poate fi efectuata in siguranta sau daca magnitudinea problemei necesita sisteme aditionale de siguranta - cum ar fi o batista, de exemplu.
exista cateva situatii in care creierul poate fi pacalit, cel mai des intalnindu-se cea in care o portiune intarita din mucus este insotita de o portiune semi-lichida, acest fapt dand nastere unor situatii de obicei stanjenitoare din punct de vedere social sau amuzante daca se petrec intr-un spatiu privat (unde eventual poti privi cu atentie obiectul respectiv, scotand un "HM!" admirativ inainte de a-l arunca).
de cele mai multe ori insa, lucrurile decurg in parametri. degetul gaseste mucul, il extrage, face din el o mica biluta si o arunca pe undeva. cazul gretos. sau il extrage, il pune intr-un servetel de hartie cu care se si sterge la nas, apoi arunca servetelul. cazul social acceptat.
obiceiurile acestea nu sunt unele care sa transcenda paturile sociale. va spun adevarul, prieteni. mucii nostri sunt diferiti de mucii lor? nu! dar felul in care ii tratam este.
am vazut cu cateva zie in urma doi oameni stand de vorba in autobuz. ambii la costum si cravata. unul povestea ceva foarte absorbit, in timp ce interlocutorul sau se scobea in nas. terminand scobitul dupa cum am mentionat mai sus, la sectiunea "etape", duce degetul cu pricina direct si fara oprire la cravata amicului, de care se sterge cu impertinenta dupa care zice "faina cravata, e matase?" (plimband-o printre degete). iata, deci, o metoda de a te dispensa de muci intr-un mediu de afaceri.
probabil ca as fi uitat acest incident (desi ma indoiesc) daca azi dimineata nu as fi vazut ceva mai naspa in metrou. un el si o ea, trecuti de 35 - 40 de ani. eleganti, el la costum etc. pe scaun unul langa celalalt, schimband vorbe, ea citind un ziar. el se scobeste vehement in nas, dupa care se sterge de pagina de la ziar. si cand spun asta, vreau sa nu ma intelegeti gresit. s-a sters de jumatate de pagina de ziar, fix unde citea tipa, plimband degetul inainte si-napoi de cateva ori bune. WTF?
deci vedeti, arta de a se dispensa de muci se pierde. sau infloreste? oare traim o era noua, o era a tolerantei maxime? oare e de bine sau de rau? intrebarile ma bantuie.
si varianta "berlusconi", pentru cei ce nu o stiu deja
ziceti mersi ca n-am scris despre flatulenta!
Everyman
de Philip Roth preia titlul si tema unei moralitati ( piesa religioasa) din secolul 15( ' The Summoning of Everyman').Acolo personajul ' Everyman' moare si urmeaza sa fie dus la judecata de apoi. Cu el se afla " Prietenia", " Bunurile Materiale", "Cunoasterea", " Cele cinci simturi", "Discretia", " Frumuseatea", " Rudele", " Confesiunea", " Taria" si " Faptele Bune". Aceste gen de piesa se juca pe scene mobile cu ocazia sarbatorilor de Paste. Piesa reperezina o alegorie care ne invata cum un bun crestin trebuie sa isi traiasca viata si o meditatie asupra existentei. De-a lungul ei personajul Everyman, intruchipare a tuturor oamenilor, pledeaza pentru iertare si incearca sa convinga celelalte 'personaje' sa il insoteasca. Singurele care nu il parasesc sunt Faptele Bune.
Philip Roth propune o interpretare moderna a alegoriei: la fel ca in piesa, cartea incepe cu o inmormantare. In jurul gropii se afla rudele decedatului: cei doi fii din prima casatorie, una din cele 3 sotii ( a doua) impreuna cu fiica lui, fratele sau si cumnata sa, o asistenta medicala care l-a ingrjit in ultimii ani si care a fost si ultima sa aventura sexuala. Tot ca in piesa vocea care ne insoteste este a decedatului, dar in loc de o argumentare pentru salvarea sufletului avem o poveste: personajul ne povesteste viata, caci noi cititorul suntem singurul martor obiectiv pe care il poate avea. Nu este o viata prea grozava, 3 casatorii esuate, multe aventuri sexuale, tradarea viselor pentru bani, o viata fara gandul la ziua de maine, un corp care cedeaza usor usor si este supus unor mai multor operatii, invidie fata de sanatatea fratelui, moartea mamei sale intr-un spital si pe care nu o mai prinde in viata fiind plecat cu una dintre amantele sale, incercarea disperata in ultimii ani de a reveni la adevaratrle valori: arta, familia, intelegerea cu sine insusi.
Daca pentru spectaorul mediaval mesajul piesei este unul foarte clar: traiaste-ti viata simplu, in pocainta, fa bine si nu iubi banul, caieste-te pentru faptele rele cat inca esti inca in viata, cititorului modern nu i se transmite niciun mesaj. Personajul nu pledeaza pentru iertarea noastra, isi recunoaste greselile fata de cei dragi si doreste sa nu ii fi facut sa sufere, dar nu are pretentia ca povestea sa sa serveasca drept exemplu.
Per total cartea nu mi s-a parut a fi o capodopera. Este foarte bine scrisa si curge lin, insa privata de comparatia cu modelul original isi pierde foarte mult din semnificatii. Paginile cele mai reusite mi s-au parut cele din final cand, plimbandu-se prin cimitir, personajul discuta cu groparul, acelasi care a sapat gropile parintilor sai si care probabil o va sapa si pe a sa.
Philip Roth propune o interpretare moderna a alegoriei: la fel ca in piesa, cartea incepe cu o inmormantare. In jurul gropii se afla rudele decedatului: cei doi fii din prima casatorie, una din cele 3 sotii ( a doua) impreuna cu fiica lui, fratele sau si cumnata sa, o asistenta medicala care l-a ingrjit in ultimii ani si care a fost si ultima sa aventura sexuala. Tot ca in piesa vocea care ne insoteste este a decedatului, dar in loc de o argumentare pentru salvarea sufletului avem o poveste: personajul ne povesteste viata, caci noi cititorul suntem singurul martor obiectiv pe care il poate avea. Nu este o viata prea grozava, 3 casatorii esuate, multe aventuri sexuale, tradarea viselor pentru bani, o viata fara gandul la ziua de maine, un corp care cedeaza usor usor si este supus unor mai multor operatii, invidie fata de sanatatea fratelui, moartea mamei sale intr-un spital si pe care nu o mai prinde in viata fiind plecat cu una dintre amantele sale, incercarea disperata in ultimii ani de a reveni la adevaratrle valori: arta, familia, intelegerea cu sine insusi.
Daca pentru spectaorul mediaval mesajul piesei este unul foarte clar: traiaste-ti viata simplu, in pocainta, fa bine si nu iubi banul, caieste-te pentru faptele rele cat inca esti inca in viata, cititorului modern nu i se transmite niciun mesaj. Personajul nu pledeaza pentru iertarea noastra, isi recunoaste greselile fata de cei dragi si doreste sa nu ii fi facut sa sufere, dar nu are pretentia ca povestea sa sa serveasca drept exemplu.
Per total cartea nu mi s-a parut a fi o capodopera. Este foarte bine scrisa si curge lin, insa privata de comparatia cu modelul original isi pierde foarte mult din semnificatii. Paginile cele mai reusite mi s-au parut cele din final cand, plimbandu-se prin cimitir, personajul discuta cu groparul, acelasi care a sapat gropile parintilor sai si care probabil o va sapa si pe a sa.
miercuri, 12 mai 2010
raspuns
pentru amica foto+grafie, la melodia de la morometzii (chiar imi suna refrenul in cap de cateva luni incoace)
deci:
deci:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
