in sfarsit o carte care merge cu canicula

si nu pentru ca e volumul 4 ci pentru ca e proust :)

A Clockwork Orange

the book and the movie
by Anthony Burgess and Stanley Kubrik

Cred ca este pentru prima data cand nu pot sa separ cartea de film si tot pentru prima data consider ca filmul este esential pentru intelegerea cartii.
Atat din film cat si din editia americana lipseste ultimul capitol al cartii and in my opinion is only for the better. In ultimul capitol Alex se cuminteste, devine un baiat normal, iese din adolosenta si isi doreste o viata linistita, o sotie, un copil; deja se simte cum usor usor isi pierde si vorbirea nadsat. This final chapter may lead you to believe that all this strange language is just a metaphor for the generation gap; the teenager who is unable to communicate with his parents. Because of this metaphor one may also believe that all the violence described in the book is again a metaphor for the unjustified, strange range that captures us and makes us unrecognizable when we are teenagers.
But the book is much more than this; it's a critique to any totalitarian system and to any attempt from the part of the government to control the people, hence the metaphor of the clockwork orange, the mechanical human being, trained to respond to stimuli. It raises the question of the free will and of good and evil and also of choice.
It is no wonder to me that the book came to raise violence and groups of young people were inspired by it; Alex is no loser. And although by the subtle comparison with Christ we might see him as a victim of the system in the eyes of many he may perfectly pass as a hero. As Alex, my husband, says the book and the movie were the starting point of the punk mouvement and it's strikingly strange how in the last pages Burgess anticipates even the hairstyle of the punks.

Noapte buna, copii!

ultimul roman a lui R.P. Gheo pare interesant; citit fragment in Dilemateca de mai.

in alta ordine de idei, this weather sucks, e al treilea weekend cu ploaie in sir.

Everyman

de Philip Roth preia titlul si tema unei moralitati ( piesa religioasa) din secolul 15( ' The Summoning of Everyman').Acolo personajul ' Everyman' moare si urmeaza sa fie dus la judecata de apoi. Cu el se afla " Prietenia", " Bunurile Materiale", "Cunoasterea", " Cele cinci simturi", "Discretia", " Frumuseatea", " Rudele", " Confesiunea", " Taria" si " Faptele Bune". Aceste gen de piesa se juca pe scene mobile cu ocazia sarbatorilor de Paste. Piesa reperezina o alegorie care ne invata cum un bun crestin trebuie sa isi traiasca viata si o meditatie asupra existentei. De-a lungul ei personajul Everyman, intruchipare a tuturor oamenilor, pledeaza pentru iertare si incearca sa convinga celelalte 'personaje' sa il insoteasca. Singurele care nu il parasesc sunt Faptele Bune.

Philip Roth propune o interpretare moderna a alegoriei: la fel ca in piesa, cartea incepe cu o inmormantare. In jurul gropii se afla rudele decedatului: cei doi fii din prima casatorie, una din cele 3 sotii ( a doua) impreuna cu fiica lui, fratele sau si cumnata sa, o asistenta medicala care l-a ingrjit in ultimii ani si care a fost si ultima sa aventura sexuala. Tot ca in piesa vocea care ne insoteste este a decedatului, dar in loc de o argumentare pentru salvarea sufletului avem o poveste: personajul ne povesteste viata, caci noi cititorul suntem singurul martor obiectiv pe care il poate avea. Nu este o viata prea grozava, 3 casatorii esuate, multe aventuri sexuale, tradarea viselor pentru bani, o viata fara gandul la ziua de maine, un corp care cedeaza usor usor si este supus unor mai multor operatii, invidie fata de sanatatea fratelui, moartea mamei sale intr-un spital si pe care nu o mai prinde in viata fiind plecat cu una dintre amantele sale, incercarea disperata in ultimii ani de a reveni la adevaratrle valori: arta, familia, intelegerea cu sine insusi.
Daca pentru spectaorul mediaval mesajul piesei este unul foarte clar: traiaste-ti viata simplu, in pocainta, fa bine si nu iubi banul, caieste-te pentru faptele rele cat inca esti inca in viata, cititorului modern nu i se transmite niciun mesaj. Personajul nu pledeaza pentru iertarea noastra, isi recunoaste greselile fata de cei dragi si doreste sa nu ii fi facut sa sufere, dar nu are pretentia ca povestea sa sa serveasca drept exemplu.

Per total cartea nu mi s-a parut a fi o capodopera. Este foarte bine scrisa si curge lin, insa privata de comparatia cu modelul original isi pierde foarte mult din semnificatii. Paginile cele mai reusite mi s-au parut cele din final cand, plimbandu-se prin cimitir, personajul discuta cu groparul, acelasi care a sapat gropile parintilor sai si care probabil o va sapa si pe a sa.

The handmaid's Tale

by Margaret Atwood





Candva in anii '80 o secta religioasa il asasineaza pe presedintele Americii si pune stapanire pe America. Se numesc Republica Galaad si prin politica lor predica o reintoarcere la valorile traditionale si la rolul traditional al femeii si barbatului in societate. In aceasta noua lume femeia nu poate avea decat 3 roluri: sotie, daca face parte dintre credinciosi si din elita societatii, bucatareasa ( 'Marthas' sunt denumite in roman) sau 'camerista'. Barbatii sunt majoritatea Comanders, cei care detin puterea sau membrii ai fortelor politienesti. Toti ceilalti au fost exterminati, intr-un fel sau altul. Cei care nu se supun sunt omorati sau trimisi in colonii unde, daca au noroc, cultiva fructe si legume, iar daca nu, curata deseurile toxice.

Cameristele nu au nume, ele se numesc Offred( ' a lui Fred'), Ofwarren( ' a lui Warren'), Ofglen ( ' a lui Glen') , iar rolul lor este de a naste copii. In aceasta societate foarte multi indivizi sunt sterili, mai ales cei din elita. Pentru a obtine copii sunt folosite aceste cameriste, femei cu ovare valabile, care stau in casa Comandantilor si o data pe luna fac sex cu acestia, fara sa se miste, fara sa vorbeasca si in prezenta sotiei Comandantului.
In aceasta societate femeile nu au dreptul sa detina proprietate, nu au dreptul sa citeasca sau sa scrie, nu pot iesi nicaieri si nu pot face altceva decat rolul care le-a fost atribuit: sotiile stau, bucataresele au grija de casa, iar cameristele nasc. ' Pantece umblator' se denumeste ironic Offerd. Daca esueaza si nu raman insarcinate sunt declarate ' nefemei' si sunt trimise in colonii.

Margaret Atwood este considerata scriitoare feminista desi niciunul dintre romanele sale citite de mine pana acum( ' Penelopiada', ' Ochi de Pisica', ' The Edible Woman' si acesta) nu se incadreaza complet si total in acesta linie. ' The Handmaid's Tale' poate fi analizat din perspectiva feminista pana la un punct: opresiunea femeilor intr-o societate patriarhala, privarea de libertate, controlul total exercitate de barbati asupra femeilor( de la lipsa unui nume pana la lipsa libertatii fizice efective). Pe de alta parte autoarea critica pozitia feminista radicala. Asemeni protestelor feministe impotriva pornografiei expilicte, a transformarii femeii intr-un obiect sexual prin asptect( corp, haine, machiaj) Republica Galaad arde revistele pornografice, machiajul este intrezis complet, la fel si orice tratament de infrumusetare, iar hainele femeilor sunt fara exceptie lungi si complet lipsite de forma, scopul lor fiind doar acela de a acoperi cat mai bine corpul femeii.

Adevarata critca a romanului se indreapta insa spre radicalismul religios si societatea totalitara, romanul fiind o distopie care se incadreaza perfect in serie alaturi de '1984' si ' Minunata lume noua'.

O insula prea mica

Titlul original : Small Island
Autor: Andrea Levy
Editura: Leda,2008
First Published: 2004
Timp si locatie: Anglia si Jamaica iainte , in timpul si dupa cel de-al doilea razboi mondial
Lungime: caramida( 620)
Calitate: extra
Recomand: big da!

Nu stiu de ce dar m-am asteptat la foarte multe din partea cartii asteia si mi-a si dat foarte multe, dar in alt fel. Nu stiam nimic despre ea cand am cumparat-o, pur si simplu m-a atras si nu am fost deloc dezamagita.
Queenie, Hortenese, Gilbert, Bernard, Michael Roberts, englezi si jamaicani, straini si mai straini, ura, dispret, vise, cel de-al doilea razboi mondial si in final speranta.Andrea Levy reuseste sa scrie o carte perfecta despre alteritate si imaginea strainului fara sa neglijeze vreo secunda latura emotionala.



In alta ordine de idei, dar tot legat de o carte, " Serrata muzicala"( ultimul capitol din ' Apel catre lichele' de G. Liiceanu, editia a III-a, Humanitas 2005, capitol ce reprezinta transcrierea unei emisiuni tv realizata de Iosif Sava in 2005) este absolut sublim.

sfarsitul lumii, o istorie fara sfarsit

de lucian boia

devin o fana, daca nu eram deja,a autorului, desi cartea asta m-a cam plictisit un pic sper final.
Lucian Boia reia si analizeaza diferitele ' sfarsituri ale lumii' asa cum si le-a imaginat omul de-a lungul secolelor, de la mitul eternei reintoareri, trecand prin anul o mie ( unde am descoperit ca mai am de citit si ca nu tot ce am citit trebuie luat ad litteram), epoca luminilor si ajungnd in secolul 20. Daca la inceput cartea mi s-a parut foarte interesanta si am aflat lucruri noi ( motiv pentru care alex vazandu-ma cu subliniam de zor a concluzionat ca eu nu citesc, invat--ceea ce nu-i adevarat :D--) sper final, cand autorul a inceput sa aduca in discutie diferite scrieri/ romane sf din sec 20 care vorbesc despre diferite si posibile sfarsitri ale lumii m-am plictisit ingorzitor.
Cartea merita citita pentru cultura generala si e interesant de avut o viziune completa a modurilor in care omul si-a inchipuit marele final.

not an easy reading

despre cartea asta nu sunt prea multe de spus. este o carte dura, care da cosmaruri, o carte ca m-a facut sa ma simt fizic rau, si totusi o lectura obligatorie si un indemn la neuitare.

Turnul Sinucigasilor

o traducere care face toti banii.
De multa vreme n-am mai citit o carte straina care sa ' vorbeasca ' atat de bine romaneste. Irina Negrea face o traducere excelenta a romanului lui Nick Hornby ( org. title" A long way Down") in care patru personaje de varste diferite si provenind din medii diferite se intalnesc in noaptea de anul nou pe acoperisul unie caldiri in analte din Londra, recunsocuta in oras ca ' turnul sinucigasilor' cu intentia de a cobori pe scurtatura.

Fiecare are motivele sale pentru care vrea sa se sinucida:
Martin, fosta vedeta TV, a fost la inchisoare pentru ca s-a culcat cu o pustoaica de 15 ani; acum si-a pierdut familia, jobul si prietenii.
Maureen, mama singura, are grija de baiatul ei handicapat, care este impobilizat intr-un scaun cu rotile.
JJ, american,rocker, vrea sa se omoare pentru ca formatia in care canta s-a destramat si l-a parasit iubita.
Jess, probabil personajul care impresioneaza cel mai tare este o tanara adolescenta cu mari probleme de comportament: injura aprope la fiecasre cuvant, se drogheaza, bea si se culca cu cine apuca, iar asta pare singurul ei tel in viata. Nu are prieteni adevarati, iar cu parintii orice dialog pare blocat; acestia sunt inca marcati de disparitia primei lor fiice cu cativa ani in urma si din punctul lor de vedere Jess este o cauza pierduta. Jess foloseste multe cuvinte si expresii argotice, are dificultati cand trebuie sa se exprime normal, fara sa injure, si aici se vede maiestria traducatoarei: poti sa juri ca Jess este o romanca get-beget, o adolescenta tipica cu probleme de comportament dintr-un liceu cu pretentii. Jess foloseste un limbaj frust, direct, al strazii, spune ce-i trece prin cap fara sa se gandeasca ca ar putea rani oamenii in feluyl asta desi isi da seama si ea ca modul ei de a se comporta nu-i aduce prea multi prieteni. Si totusi, dintre cei patru, ea pare cea mai disponibila sa ii ajute pe ceilalti, desi pentru ea nu are nicio solutie: ea estev ceea ce este si atat.

Punctele slabe ale cartii:
finalul, nu chiar ce si cum m-am asteptat.
coperta. Da, stiu ca o carte nu trebuie judecata dupa coperta, dar pana la urma asta e primul lucru pe care il vezi la o carte si chiar daca nu vream / vreau sa recunoc de multe ori coperta m-a facut sa (nu) cumpar o carte.

coperta de la prima editie din UK

si de la editia romaneasca:

ce poti face cu 110 ron?

o vizita la Kilipirim

rusine, rusine,

o luna fara doua zile, atat mi-a luat sa termin " Guermanes", volumul 3 din " In cautarea timpului pierdut". E adevarat ca am trei scuze: una, am citit o bucatica dintr-o carte in paralel, de vreo 2- 3 sapatmani plec impreuna cu alex dimineata si mi-e cam jena sa-mi scot cartea dupa ce-l fac sa ma astepte 10 minute dimineata peste ora lui normala de plecat, iar a treia, cand citesti Proust nu poate sa fie decat slow reading.

iar acum, dupa ce l-am terminat mintea mi-e plina de personaje si interbari, oare ce mai fac Odette si Oriane ( imi plac foarte tare numele personajelor feminine) si Albertine, si Swann o sa moara si nu vreau asta, bunica nu mai e, iar zilele la Balbec duse sunt. Este incredibil cat de puternice sunt imaginile care imi ramn dupa lectura, la naiba, nu-s decat niste randuri scrise, dar eu ma plimbeam aievea pe plaja aia si pot sa jur c-am vazut rochia ducesei.

Changing Places

despre David Lodge este aproape imposibil sa nu scrii decat la superlativ. Pentru mine cartile lui sunt ca un fel de terapie, ma binedispun instantaneu asa ca nu mi s-a parut ca arunc banii aiurea cand mi-am luat volumul din imagine, o veritabila caramaida, in ciuda faptului ca citisem trilogia si in traducerea de la Polirom.

' Changin Places' ( ' Schimb de Dame-cum a fost tradus la noi) este povestea a doi profesori universitari, Morris Zapp de la Euphoria University, USA si Philip Swallow de la Rummidge University, Anglia, care fac un schimb de catedre (si nu numai :) ) , pe perioada semestrului de iarna. Daca povestea ar fi doar asta si tot ar fi mai mult decat suficient ca sa te tina lipit de carte ( razand ca prostul singur in pat, sau chicotind pe infundate in metrou ),dar nu, Lodge profita de pretext si pune fata in fata nu doar doua sisteme universitatea ( din persectiva profesorului), ci si doua culturi, subliniind in mod ironic neajunsurile fiecareia.

Daca atunci cand eram studenta (inca imi amintesc iarna anului doi de faculta, mi-am cumparat cadou de craciun trilogia si medalionul cu matza) am devorat cartile una dupa alta, acuma le pastrez, citindu-le cum isi mananca un copil prajitura preferata, lingand indelung lingurita, incercand sa-si prelungeasca placerea cat mai mult si alternandu-le cu cate un volum din Proust, nu pentru ca ultimul nu mi-ar placea, ci pentru ca sunt doua tipuri de lectura complet diferite.

Vrajitoarea trebuie sa moara

Psihologia basmului, by Sheldon Cashdan, ed. Trei, 2009
tradusa dupa' The Witch Must Die. The Hidden Meaning of Fairy Tales', New York, 1999.

Daca v-ati saturat de abordarile psihanaliste sau feministe asupa basmelor, atunci asta-i cartea perfecta pentru voi.

Sheldon Cashadan este profesor de psihologie la Universitatea Massachusetts. In aceasta carte el propune o abordare a basmelor din punct de vedere terapeutic, plecand de la ' efecetele' pe care acestea le au asupra copiilor.
Analizand un numar important de basme foarte cunoscute, autorul incearca sa raspunda catorva intrebari: Care este scopul basmelor? Cum actioneaza ele in mintea celor mici? si nu in cele din urma De ce trebuie vrajitoarea sa moara?
Sheldon pleaca de la fenomenul de clivaj --introdus de Freud in 1927--pentru a descrie coexistenta in eu a doua atitudini diferite fata de realitate: una care refuza realitatea, inlocuind-o cu un produs al dorintei, cealalta care tine cont de ea, cele doua atitudini ingorandu-se reciproc.
Cu alte cuvinte, in mintea copilului se lupta doua forte, unele bune si altele rele carora copilul nu li se poare opune, si asupra carora basmele au efect terapeutic, ajutandu-l sa le recunoasca si sa ia deciziile corecte.
De exemplu, totii copiii sunt pofticiosi si lacomi. Pe de alta parte mama le spune ca lacomia este rea, si multi stiu din proprie experienta ca daca manaca prea mult ii doare burtica. Cati rezista insa in fata unei prajituri noi, chiar daca au mancat deja una? Rezulta de aici doua dorinte: una de a da curs lacomiei si de a manca si cea de-a doua prajitura si una de a face ce trebuie si de a se opri din mancat. Un basm ca ' Hansel si Gretel' ii ajuta pe copii sa intealaga unde poate duce lacomia extrema.

Exista totusi aspecte la care S Cashdan nu reuseste sa dea explicatii foarte convingatoare: daca basmele nu au fost scrie pentru copii, cum mentioneaza si el in primul capitol, cum se face ca, chiar si in ciuda prelucrarii lor de-a lungul timpului si a transformarii lor in texte pentru copii, elementele primare de care se sujeste Cashdan in analiza sa sunt parti importante si esentiale ale basmelor orginale?
Chiar daca vrajitoarea nu moare pentru ca reprezinta ' the embodiment of female sexuality and power' , totusi interpretarile feministe nu trebuie cu totul ignorate. Daca basmele ilustreaza intr-un anume grad viata, conceptiile despre lume si mentalitatile timpului in care au fost scrise, atunci nu putema sa ignoram cu totul relitatile epocilor anterioare.
Un scurt exemplu ar fi explicatia pe care Cashadan o da absentei sau pasivitatii tatalui in mai toate basmele. Cashdan sutine ca tatal este absent deoarece rolul primordial in viata copilului il are mama. Totusi aceasta absenta a tatalui este una care ilustreaza perfect si o realitatea epocii: barbatii erau in general plecati fie la razboi, la vanatoare sau cu treburi., adesea igornad cu totul problemele familiei, iar basmele nu au fost scrise pentru copii.

Cartea este una care in mod sigur merita citita 'detaliile tehnice' fiind usor de intels, iar pe mine una m-a facut sa ma gandesc la semnificatia unor detalii din basme si, oricat ar fi de ciudat, sa privesc filmul ' Fight Club' ca pe un basm modern, cu mesaj upside down.

O suta de ani de zile la Portile Orientului

de Ion Grosan



( scuze pt. matza din ochi)

In mod normal ar trebui sa stept sa termin cartea,( mai am vreo 30 de pagini) dar nu ma mai pot abtine, este pur si simplu bestiala, am cumparat-o cu alex intr-o duminica de la Craturesti, eu intr-o doara i-am scos folia si am inceput amandoi sa citim in metrou in drum spre casa si sa radem ca tampitii, de se uita lumea la noi si zicea ca suntem dusi cu sorcova.

Despre ce este vorba: pai, actiunea se petrece in secolul VII si avem ca personaje principale pe calugarii Metodiu si Iovanut, vesnic pe drum cu intre Iasi si Roma cu o misie si pe mazilitul Barzovie-Voda insotit de spatarul Vulture si rapsodul fara limba Broantes care intalnesc la Stambul pe tigancusa Cosette si care planuiesc a doua intoarcere in scaun a lui Barzovie. In timpul asta pe tronul Moldovei sa afla Sima-Voda de 80 de ani cu domana Ruxandrita, de 17. Pe langa aceste personaje oarceum principale, mai avem o sumedenie de alte personaje secundare, toate enumerate in episodul 200, episod aniversar dedicat sarbatorii tuturor personajelor cartii.

Asa cum marturiseste si autorul pe ultima coperta "O suta de ani de zile la Portile Orientului" este o parodie perfecta, pe structuri sadoveniene, dar nu numai. Asemeni lui Tristam Shandy a lui Sterne, povesitorul decide sa suprime anumite capitole, cum ar fi de exemplu episodul 186 cand isi ia concediu medical sau 181 in care povestitorii( pt. ca cica ar fi 4, unul care se ocupa de descrieri, altul de dialoguri, altul de epic si al patrulea de actiune)) sunt obositi si nu mai pot sa scrie, sau episodul 49 care este cenzurat, si tot asa.

Nu pot sa inchei maruntele cuvinte despre magnifica carte, pentru mine una dintre cele mai faine carti scrise in limba romana,ever, alaturi de 'Zilele regelui', dar intr-un mod cu totul diferit, fara sa las un mic citat, nu neaparat cel mai definitoriu, dar in mod sigur amuzant:

fragment din episodul 5, in care calugarii Metodiu si Iovanut se intalnesc cu o banda de tatari. Calugarul Metodiu este poftit de seful tatarilor sa viziteze haremul.

'Intrand pe usa mascata de trupul unei tatroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgait in prag: in camera cufundata intr-un semiintuneric placut si din care se zvoneau dulci sunete de lira, se aflau sapte tataroaice tinere, toate una si una, unduindu-se usor in jurul unei masinarii ciudate. Intr-un colt, asezat pe perini si tragand dintr-o lulea de fildes tinuta cu gratie de o eunuca, statea cufundat in ganduri un tatar batran, complet ras si avand tatuate pe piept si Cruucea" Sfantul Ghoerghe" , si-a Semilunei Stea.
--Ce e asta?-baigui Metodiu aratand spre masinarie?
--O tiparinta, monser!-lamuri hanul cel tanar.
--Si ce tipariti?- facu Metodiu placut surprins.
--Psaltiri, Cazanii, Lexicoane, ' Istoria Imperiului Otoman', partea cu cresterea.
--Bine, bine, da' fetele?
--Sunt de la corectura. '

lectura placuta :)

The British Museum is Falling Down

by David Lodge




Uitasem cat e de spumoasa cartea asta, uitasem ca o si citisem( in romana ce-i drept).
Adam isi scrie lucrarea de doctorat. In fiecare zi el incaleca pe scuterul facut cadou de socrul lui si porneste spre British Museum unde are locul sau in sala de lectura. Acasa, Barbara, sotia are grija de cei 3 copiii: Clara, Dominic si Eduard si se gandeste cu ingrijorare ca ar putea fi din noua insarcinata. Avand in vedere ca locuiesc cu chirie in 2 camere, ei dorminad in fosta sufragerie, iar cei 3 copiii in singurul dormitor Adam se intreaba, in cazul in care ar veni si cel de-al patrulea copil, unde ar putea sa mai stea el, eventual poate sa se mute pe furis la muzeu. Probabil ca va intrebati de ce nu se opresc astia doi din facut copii. E simplu: actiunea se petrece in anii '60, iar Adama si Barbara sunt catolici practicanti, si, conform preceptelor religioase in vigoare atunci singura metoda de planning familial acceptata de Biserica Catolica era metoda calendarului, sau " The Safe Method" sau " Unsafe Method' cum de fapt se dovedeste pentru multi.

Actiunea romanului se petrece intr-o singura zi ( deja unora li se aprind beculetele), protagonistul are de infruntat tot felul de situatii hilare si absurde uneori( cum ar fi simpla reinoire a perimsului de lectura pare a fi lucrul cel mai greu de obtinut--oops, alte beculete), este cat p-aci sa fie sedus de o pustoaica de 17 ani, si o sa ma opresc aici because ther is muuuch mooore.

enjoy the reading ;)

p.s: poza imi apartine, alex ar fi scos toata matza in poza si n-ar fi avut umbra de obiectiv :D)

In cautarea timpului pierdut

mai mult ca niciodata citind volumul doi din " In cautarea timpului pierdut" , " La umbra fetelor in floare", am simtit nevoia sa-mi reprezint in imagini ceea ce citeam.
Cum parte din actiune are loc la Balbec, statiune balneara pe coasta normanda a Frantei, in loc sa scriu despre cartea ( si recunosc ca mi-ar fi extrem de greu) prefer sa pun cateva imagini reprezentand oameni pe malul marii la sfarsitul secolului 19.












Din pacate se pare ca am salvat prost sursele si nu se mai incarca linkurile, dar pozele au fost gasite pe google cautand " bathing cabins", " seaside 19th century", " swimwear 19th century", ' seaside activities 19th century".

alte 2 siteuri foarte interesante aici si aici.

si la mine, ca un fel de bilant lecturistic

habar n-am cate carti am citit in anul de-o trecut, mi-ar fi placut sa le tin socoteala, nu m-am invrednicit insa(si nu cred ca-s asa multe) , dar duc cu mine in anul care vine " Zilele regelui" , carte absolut fabuloasa, si nu stiu daca a fost de vina marea, motanul, scriitura lui Filip Florian sau toate trei la un loc, dar pentru mine ramane una dintre cele mai bune carti citite in ultimii ani, si pe Margaret Atwood, descoperita tot in Vama ( marea, bat-o vina), my new favourite writer.

slow reading

dupa ce am devorat cartea de la postul anterior ma reintorc la proust si continui cautarea timpului pierdut cu volumul 2; imi pare doar rau ca nu-i deja vacanta ca sa nu trebuiasca sa citesc in metrou o carte care cere un fotoliu adanc langa o soba( sau un calorifer), un ceai de portocale si o matza in brate.


si pentru ca n-am apucat sa ma laud cu ce mi-a pus mosul in ghetute, o fac acum :D

my favourite pastime

lectura obligatorie

"Despre clovni-Dictatorul si Artistul" de Norman Manea


Cu Norman Manea 'am facut cunostinta' odata cu romanul 'Intoarcerea huliganului' roman care mi-a deschis multe porti de lectura.
'Despre Clovni' este o culegere de articole scrise de N. Manea la Bard College si publicate prima oara in Roamania in 1997, insa fara doua dintre articolele cheie.

M-a impresionat foarte mult articolul " Felix culpa" care aduce in discutie pozitia lui Mircea Eliade vis-a-vis de simpatiile sale legatde de Garda de Fier si Nae Ionescu. Termenul de ' vina fericita' este folosit chiar de M Eliade care spunea in 1985 ca <<"fara acea 'felix culpa' (discipol al lui Nae Ionescu ), as fi ramas in tara. In cel mai bun caz, as fi murit de tuberculoza intr-o inchisoare">>.
Eseul lui Norman Manea ( blamat de presa romanaesca ca distrugator de valori nationale) nu arata cu degetul vina unui mare carturar, ci din contra, incearca sa explice contextul politic al perioadei intrebelice si 'deruta' multor intelectuali romani. Din aceasta cauza multe ziare internationale au considerat ca este mult prea ' bland' si chiar incearca sa scuze pozitia lui M. Eliade din acea perioada, pozitie pe care de altfel Eliade nu a explicat-o clar niciodata. Norman Manea nu vrea sa puna pe tapet vina de a fi fost simpatizant legionar, ci vina de a fi ramas dator cu o explicatie, niciodata data.

Cartea trebuie citita nu doar pentru acest articol, ci pentru ca eseurile adunate in ea fac tabloul unei epoci ( i.e epoca comunista) inca inconjurata de adevaruri nespuse, inca mistificata in gloria ei de aur si ale carei doctrine si idei au fost si sunt inca perpetuate. Am fost socata sa descopar urmatoarea fraza-adevar in epoca de aur <<" Romania a fost singura tara care a refuzat sa deporteze everii in lagarele de exterminare naziste">> fraza pe care eu am invatat-o din manulul de istorie, 7 ani dupa Revolutie !!!.