despre traduceri si note de subsol

Nu sunt o experta in traduceri, am foarte putina experienta in acest domeniu,dar stiu ca meseria de traducator presupune foarte foarte multa munca. Ea presupune cunoastera la prefectie a doua limbi: cea din care traduci si cea in care traduci.
Mai stiu ca ' a traduce' inseamna sa transpui un text/ o fraza dintr-o limba in alta, ori de cele mai multe ori nu exista echivalente perfecte intre cuvine, ori un cuvant nu poarta aceeasi incarcatura semantica( si/ sau culturala) in cele doua limbi cu care operezi. Si asta-i inca partea usoara: cand ajungi la expresii sau jocuri de cuvinte 'a traduce' devine deja un lucru extrem de dificil.

Aici intervin notele de subsol: cand nu poti transpune perfect, explici intr-o nota de subsol ceea ce a vrut sa spuna autorul si de ce limba in care traduci nu detine mijlocul de redare perfecta.
Dar notele de subsol mai au si alte menire, aceea de a educa cititorul si de a face intelesurile clare. Nu intotdeauna un nume sau o situatie la care face referire autorul sunt clare pentru cititor, si atunci un bun traducator( sau redactor) si o buna editie a unei carti va explica printr-o nota de subsol ce anume inseamna mentiunea respectiva. Stiu ca notele de subsol ingreuneaza lectura, dar sunt carti ( v. " Ulysses" de J. Joyce)la care notele explicative insumeaza cat inca un volum, dar fara de care lectura este imposibila.
Din aceasta cauza mi se pare ca este absolut pacat ca o initiativa atat de frumoasa ca aceea pe care a avut-o editura Leda de a reedita " In cautarea timpului pierdut" in 6 volume frumos aranjate si ingrijite, sa sufere din cauza neglijentei traducerii.

daca nu-i, nu este

' Dilemataca' de noiembrie ne recomanda: un volum de corespondenta intre doi scriitori, un CD, un magazin de mancare, un articol aparut in ' Observatorul cultural' in 2005 si un volum de poezie.

Ochi-de-pisica

de Margaret Arwood
ed. Leda, Bucuresti, 2008

Margaret Atwood este o descoperire recenta pentru mine, n-am citit decat doua carti de ea, 'Penelopiada' si aceasta, insa este o autoare care m-a cucerit de la prima lectura. Asta probabil pentru ca am inceput cu cartea care trebuie, caci daca as fi dat intai de " Ochi de pisica" nu stiu. In ciudat sfatului lui puck, care m-a avertizat ca e tradusa ingrozitor de prost, am cumparat frumusel cartea si am purces la citit.

Horror, grozaviile incep inca din prefata care, culmea, e scrisa in limba romana! si unde se fac incurcaturi de personaje, iar informatiile oferite sunt incomplete ( primul sot al lui Elaine e Jon, nu Ben, si nush cati dintre cei care au citit cartea stiau inainte sa caute pe google ca Premiul Guvernatorului General--echivalentul Pulitzer-ului american-- este cel mai important premiu canadian ).
Si incepem lectura porpriu-zisa, anevoioasa de altfel cand dai peste expresii de genul " coterie feminina", " suprafata carcinogena", " totul s-a petractat prin telefon" ( cuvinte care exista in dex de altfel) alaturi de expresii gen "s-o croiasca zdravan pe fundicul gol" , interjectia "iui", "sedem pe iarba si inlantuim papadii ", i se vedeau "chilotasii ", si nu-s decat la pagina 96.

72 de pagini mai incolo am dat peste fraza care mi-a schimbat perspectiva asupra modului corect de a te incalta: " pun sosetele groase de lana peste pantofi si-mi indes picioarele in cizme".

Intre timp alte personaje coboara pe "escalator" ( stiu, 'scara rulanta' era prea banal), tonul cuiva exprima "satiseala " ( pe asta nu l-am gasit in dictionar, nush ce a vrut sa zica), cineva isi aplica un "Band-Aid" ( ok, a lasat numele brandului ca in original, dar putea naibii sa explice intr-o nota de subsol ca-i vorba de un plasture), totul culminand cu cuvantul "sveter " care m-a sacait in tot romanul, caci da, tot englezescul ' pulover' wasn't good enough.

Trecand (cine poate) peste toate aceste scapari de traducere si/ sau tehnoredactare cartea este cu adevarat foarte buna, iar M. Atwood o scriitoare peste care ma bucur ca am dat, dar pe care o voi citi in viitor, pe cat posibil, in original.

hoinareli matinale

*am gasit aici un top al celor 100 de carti preferate de francezi. Ma intreb daca ar fi posibil sa se faca si la noi acelasi lucru si daca da, care sunt sansele ca pe locurile 1-20 sa nu se afle paulo coelho?

*daca v-ati intrebat vreodata ce fel de intrebari se pun in interviurile de la Oxford Univeristy si cam cum ar trebui sa raspundeti la ele, gasitit aici mostre de intrebari si raspunsuri. Universitatea a facut public pentru prima oara un astfel de mini-intreviu. Eu-s mandra de mine ca am stiut sa rapsund la intrebarea de la engleza :D

* am descoperit ca mi-e greu sa citesc un blog despre carti care n-are poze cu copertele cartilor. devine oarecum plictisitor si anost sa dai doar peste scris si iar scris. funny, nu-i asa :D.
mi-am dat seama de asta hoinarind pe aici de unde am sa si fur o leapsa faina rau :D.

tristeti tabietale

nu pot sa nu observ ca in ultimele numere ale "Dilematecii" recomandarile si paginile cu noile apartii de la edituri sunt din ce in ce mai putine, iar in numarul de octombrie 2009 articolul de la " Dosar" reia o tema din decembrie 2008.

Interviu cu Paul Bailey in Dilemateca de septembrie 2009

<<" Romania a schimbat cursul vietii mele de scriitor">> este citatul cu care incepe interviul din revista. Autorul are doua romane plasate in Romania, "Kitty si Virgil" si " Unchiul Rudolf" despre care am scris si aici. Inca nu am citit ' Kityy si Virgil" dar probabil ca o voi citi, constienta fiind ca voi da banii pe o carte slabuta, doar ca sa ma conving ca instinctul meu de biet cititor nu da gres. Nu pasajele sexi m-au deranjat in "Unchiul Rudolf" cat caraghiosenia situatiei si stupiditatea referintelor la Romania. Sincer, nu stiu in ce masura Romania i-a schimbat viata lui P. Bailey, poate ca realitatea comunismului pe care a vazut timp de o saptamana in 1989 a fost prea mult pentru el, dar probabil ca la fel, ar fi fost prea mult pentru orice occidental lucid, pentru cititorul roman insa ce scrie el in carte despre Romania este la fel de valoros ca o notita obsucra dintr-un mediocru ziar strain--departe de adevar si unappiling .

the benefit of doubt

in toate discutiile mele cu cursantii straini ajung sa ii intreb la un moment dat care este parerea lor despre tara noastra. Invariabil parerile coincid: "beautiful country, dirty streets, nice girls". 'What about communism?' I always ask . "a, well,I know Ceausescu, and Casa Poporului is very impressing". Degeaba le povestesc despre intreruperile de curent, lipsa caldurii si a apei calde, cozile la mancare si incredibilul cordon ombilical format din 'stiu pe cineva care stie pe cineva, care are pe cineva la si care poate sa vorbea cu cineva din' si care te mentinea pe linia de plutire a existentei. Se gandesc ca exagerez ca sa fac lectia mai interesanta sau, daca ma cred, lucruruile astea sunt mult mai departe decat ei ca sa ii atinga.

Nu spun asta ca sa arat ce popor grozav suntem noi si vai ce viata groaznica am dus, si nicio natie n-a fost mai nenorocita ca noi, ci pentru ca putini oamnei pot intelege cu adevrat realitatea altei tari, si mult mai putini o pot exprima astfel incat sa ii atinga si pe altii. So, i'm sorry percursori Mr. Bailey, but in my humble opinion, you are not one of them.

critica la adresa bookblog

Mi-ar placea ca acest blog ( i.e bookblog) sa fie unul de cultura, exact asa cum se vrea, cum se intituleaza si cum este cunoscut, dar nu este. Este doar un blog care pomeneste carti, cu foarte multa reclama, cu "recenzii" la un nivel scoloresc uneori, in care diferiti indivizi scriu despre o carte pe care probabil au citit-o.
Acum, daca te vrei ' cel mai bun blog de cultura din Romania' nu poti sa te prezinti oricum, pe langa cantitea subsiantiala de carti prezentate, fa-ma sa citesc cartea, ofera-mi informatii dupa care sa ma pot ghida in lectura, da-mi nisre repere. Asteptarile mele ca cititor cresc cand iti faci o asemenea reclama. Din pacare putini sunt oamenii de acolo care chiar stiu despre ce vorbesc, ori recenzii scrise de tani Norica din piata chiar n-am chef sa citesc.