duminică, 16 mai 2010
sâmbătă, 15 mai 2010
mucul merge mai departe
Il mai tineti minte pe personajul care a inspirat postul lui alex despre mucus? daca nu, pe scurt e vb despre un nene pe care l-a vazut alex joi dim in metrou care s-a scobit in nas bine de tot apoi s-a sters pe ziarul consaortei( i.e persoana de sex feminin care-l insotea), fix pe articolul pe care aceasta il citea.
Ei bine, povestea nu se opreste aici. Ieri dimineata plecand impreuna cu alex, dam in metrou peste acelasi, hai sa-i spunem cuplu, care se aseaza drept in fata noastra si aveau iarasi cu ei un ziar. Alex imi da un cot si-mi zice cine sunt, eu imi scot nasul din carte si incep sa-i urmaresc. Nu, nu s-a mai scobit in nas ( desi cred ca am ramas traumatizata de acest lucru pentru ca vad din ce in ce mai multe persoane de sex masculin scobindu-se in nas la modul ' pan' la cot', la metrou sau pe strada), ci doar citea ziarul si la un moment dat exclama cu voce tare catre consoarta:' Azi e inaltarea?'( N.B era vineri, inalatarea fusese joi).' Nu stiu', zice ea. 'Pai uite ce zice aici', si-i arta nush ce in ziar. Am elucidat misterul doua staii mai incolo, cand, coborand sa schimb la Victoriei am pus mana pe un Ring in care am gasit si articolul cu pricina: unul despre ionut dolanescu cum ca i s-a mai nascut un copil si in bold mesajul " azi in sfanta zi de inaltare s-a nascut fata noastra lalala..", iar mai jos, cu litere mai mici ce-i drept scria frumos' a trimis ieri ionut dolanescu mesaj tutror prietenilor'.
Inca doua chestii. prima: ea ii cere ziarul si i-l lasa fix o statie, pt. ca i-l smulge practic din mana cand coboara, si a doua, azi mi-a zis alex ca individul lucreaza in acelasi loc ca si el, so, stay tuned :D
Ei bine, povestea nu se opreste aici. Ieri dimineata plecand impreuna cu alex, dam in metrou peste acelasi, hai sa-i spunem cuplu, care se aseaza drept in fata noastra si aveau iarasi cu ei un ziar. Alex imi da un cot si-mi zice cine sunt, eu imi scot nasul din carte si incep sa-i urmaresc. Nu, nu s-a mai scobit in nas ( desi cred ca am ramas traumatizata de acest lucru pentru ca vad din ce in ce mai multe persoane de sex masculin scobindu-se in nas la modul ' pan' la cot', la metrou sau pe strada), ci doar citea ziarul si la un moment dat exclama cu voce tare catre consoarta:' Azi e inaltarea?'( N.B era vineri, inalatarea fusese joi).' Nu stiu', zice ea. 'Pai uite ce zice aici', si-i arta nush ce in ziar. Am elucidat misterul doua staii mai incolo, cand, coborand sa schimb la Victoriei am pus mana pe un Ring in care am gasit si articolul cu pricina: unul despre ionut dolanescu cum ca i s-a mai nascut un copil si in bold mesajul " azi in sfanta zi de inaltare s-a nascut fata noastra lalala..", iar mai jos, cu litere mai mici ce-i drept scria frumos' a trimis ieri ionut dolanescu mesaj tutror prietenilor'.
Inca doua chestii. prima: ea ii cere ziarul si i-l lasa fix o statie, pt. ca i-l smulge practic din mana cand coboara, si a doua, azi mi-a zis alex ca individul lucreaza in acelasi loc ca si el, so, stay tuned :D
joi, 13 mai 2010
despre mucus, cu scuzele de rigoare
scuzele de rigoare sunt pentru sotia mea, yuki, deoarece urmeaza sa astern pe blog niste chestii pur si simplu dizgratioase si ma simt vinovat din moment ce ea tocmai a scris o foarte faina recenzie de carte pe care o gasiti in articolul de sub asta si pe care v-o recomand.
asadar:
trebuie sa ne intelegem de la inceput ca toata lumea are muci. secretiile nazale au o functie foarte bine definita in corp, ne este necesara, iar aceste secretii, combinate cu praful din aerul pe care il respiram, formeaza muci. si toti ii avem.
marea dilema este "ce facem cu ei?"
pai chestiunea e destul de simpla. ii lasam acolo, si cand cresc mari ne ducem frumos la toaleta si-i scoatem. cu degetul. adica ne scobim in nas.
de-a lungul veacurilor scobitul in nas a devenit un obicei oarecum acceptat social, desi dizgratios atunci cand e facut cu prea multa insistenta. asadar, azi putem observa lesne oameni scobindu-se in nas peste tot in jurul nostru. incercati sa-i sesizati data viitoare cand iesiti pe strada - veti fi surprinsi de amplitudinea fenomenului.
pentru a aprofunda chestiunea, vom vorbi un pic despre etapele scobitului in nas. de obicei inceputul vine sub forma unui impuls electric de la nas catre creier, anuntandu-l pe acesta ca mucul este pregatit pentru extractie. creierul actioneaza in consecinta, ridicand degetul spre cavitatea nazala stanga sau dreapta, dupa caz, apoi localizand sursa impulsului initial si incepand extractia efectiva.
o evaluare la fata locului ii va comunica creierului daca extractia poate fi efectuata in siguranta sau daca magnitudinea problemei necesita sisteme aditionale de siguranta - cum ar fi o batista, de exemplu.
exista cateva situatii in care creierul poate fi pacalit, cel mai des intalnindu-se cea in care o portiune intarita din mucus este insotita de o portiune semi-lichida, acest fapt dand nastere unor situatii de obicei stanjenitoare din punct de vedere social sau amuzante daca se petrec intr-un spatiu privat (unde eventual poti privi cu atentie obiectul respectiv, scotand un "HM!" admirativ inainte de a-l arunca).
de cele mai multe ori insa, lucrurile decurg in parametri. degetul gaseste mucul, il extrage, face din el o mica biluta si o arunca pe undeva. cazul gretos. sau il extrage, il pune intr-un servetel de hartie cu care se si sterge la nas, apoi arunca servetelul. cazul social acceptat.
obiceiurile acestea nu sunt unele care sa transcenda paturile sociale. va spun adevarul, prieteni. mucii nostri sunt diferiti de mucii lor? nu! dar felul in care ii tratam este.
am vazut cu cateva zie in urma doi oameni stand de vorba in autobuz. ambii la costum si cravata. unul povestea ceva foarte absorbit, in timp ce interlocutorul sau se scobea in nas. terminand scobitul dupa cum am mentionat mai sus, la sectiunea "etape", duce degetul cu pricina direct si fara oprire la cravata amicului, de care se sterge cu impertinenta dupa care zice "faina cravata, e matase?" (plimband-o printre degete). iata, deci, o metoda de a te dispensa de muci intr-un mediu de afaceri.
probabil ca as fi uitat acest incident (desi ma indoiesc) daca azi dimineata nu as fi vazut ceva mai naspa in metrou. un el si o ea, trecuti de 35 - 40 de ani. eleganti, el la costum etc. pe scaun unul langa celalalt, schimband vorbe, ea citind un ziar. el se scobeste vehement in nas, dupa care se sterge de pagina de la ziar. si cand spun asta, vreau sa nu ma intelegeti gresit. s-a sters de jumatate de pagina de ziar, fix unde citea tipa, plimband degetul inainte si-napoi de cateva ori bune. WTF?
deci vedeti, arta de a se dispensa de muci se pierde. sau infloreste? oare traim o era noua, o era a tolerantei maxime? oare e de bine sau de rau? intrebarile ma bantuie.
si varianta "berlusconi", pentru cei ce nu o stiu deja
ziceti mersi ca n-am scris despre flatulenta!
asadar:
trebuie sa ne intelegem de la inceput ca toata lumea are muci. secretiile nazale au o functie foarte bine definita in corp, ne este necesara, iar aceste secretii, combinate cu praful din aerul pe care il respiram, formeaza muci. si toti ii avem.
marea dilema este "ce facem cu ei?"
pai chestiunea e destul de simpla. ii lasam acolo, si cand cresc mari ne ducem frumos la toaleta si-i scoatem. cu degetul. adica ne scobim in nas.
de-a lungul veacurilor scobitul in nas a devenit un obicei oarecum acceptat social, desi dizgratios atunci cand e facut cu prea multa insistenta. asadar, azi putem observa lesne oameni scobindu-se in nas peste tot in jurul nostru. incercati sa-i sesizati data viitoare cand iesiti pe strada - veti fi surprinsi de amplitudinea fenomenului.
pentru a aprofunda chestiunea, vom vorbi un pic despre etapele scobitului in nas. de obicei inceputul vine sub forma unui impuls electric de la nas catre creier, anuntandu-l pe acesta ca mucul este pregatit pentru extractie. creierul actioneaza in consecinta, ridicand degetul spre cavitatea nazala stanga sau dreapta, dupa caz, apoi localizand sursa impulsului initial si incepand extractia efectiva.
o evaluare la fata locului ii va comunica creierului daca extractia poate fi efectuata in siguranta sau daca magnitudinea problemei necesita sisteme aditionale de siguranta - cum ar fi o batista, de exemplu.
exista cateva situatii in care creierul poate fi pacalit, cel mai des intalnindu-se cea in care o portiune intarita din mucus este insotita de o portiune semi-lichida, acest fapt dand nastere unor situatii de obicei stanjenitoare din punct de vedere social sau amuzante daca se petrec intr-un spatiu privat (unde eventual poti privi cu atentie obiectul respectiv, scotand un "HM!" admirativ inainte de a-l arunca).
de cele mai multe ori insa, lucrurile decurg in parametri. degetul gaseste mucul, il extrage, face din el o mica biluta si o arunca pe undeva. cazul gretos. sau il extrage, il pune intr-un servetel de hartie cu care se si sterge la nas, apoi arunca servetelul. cazul social acceptat.
obiceiurile acestea nu sunt unele care sa transcenda paturile sociale. va spun adevarul, prieteni. mucii nostri sunt diferiti de mucii lor? nu! dar felul in care ii tratam este.
am vazut cu cateva zie in urma doi oameni stand de vorba in autobuz. ambii la costum si cravata. unul povestea ceva foarte absorbit, in timp ce interlocutorul sau se scobea in nas. terminand scobitul dupa cum am mentionat mai sus, la sectiunea "etape", duce degetul cu pricina direct si fara oprire la cravata amicului, de care se sterge cu impertinenta dupa care zice "faina cravata, e matase?" (plimband-o printre degete). iata, deci, o metoda de a te dispensa de muci intr-un mediu de afaceri.
probabil ca as fi uitat acest incident (desi ma indoiesc) daca azi dimineata nu as fi vazut ceva mai naspa in metrou. un el si o ea, trecuti de 35 - 40 de ani. eleganti, el la costum etc. pe scaun unul langa celalalt, schimband vorbe, ea citind un ziar. el se scobeste vehement in nas, dupa care se sterge de pagina de la ziar. si cand spun asta, vreau sa nu ma intelegeti gresit. s-a sters de jumatate de pagina de ziar, fix unde citea tipa, plimband degetul inainte si-napoi de cateva ori bune. WTF?
deci vedeti, arta de a se dispensa de muci se pierde. sau infloreste? oare traim o era noua, o era a tolerantei maxime? oare e de bine sau de rau? intrebarile ma bantuie.
si varianta "berlusconi", pentru cei ce nu o stiu deja
ziceti mersi ca n-am scris despre flatulenta!
Everyman
de Philip Roth preia titlul si tema unei moralitati ( piesa religioasa) din secolul 15( ' The Summoning of Everyman').Acolo personajul ' Everyman' moare si urmeaza sa fie dus la judecata de apoi. Cu el se afla " Prietenia", " Bunurile Materiale", "Cunoasterea", " Cele cinci simturi", "Discretia", " Frumuseatea", " Rudele", " Confesiunea", " Taria" si " Faptele Bune". Aceste gen de piesa se juca pe scene mobile cu ocazia sarbatorilor de Paste. Piesa reperezina o alegorie care ne invata cum un bun crestin trebuie sa isi traiasca viata si o meditatie asupra existentei. De-a lungul ei personajul Everyman, intruchipare a tuturor oamenilor, pledeaza pentru iertare si incearca sa convinga celelalte 'personaje' sa il insoteasca. Singurele care nu il parasesc sunt Faptele Bune.
Philip Roth propune o interpretare moderna a alegoriei: la fel ca in piesa, cartea incepe cu o inmormantare. In jurul gropii se afla rudele decedatului: cei doi fii din prima casatorie, una din cele 3 sotii ( a doua) impreuna cu fiica lui, fratele sau si cumnata sa, o asistenta medicala care l-a ingrjit in ultimii ani si care a fost si ultima sa aventura sexuala. Tot ca in piesa vocea care ne insoteste este a decedatului, dar in loc de o argumentare pentru salvarea sufletului avem o poveste: personajul ne povesteste viata, caci noi cititorul suntem singurul martor obiectiv pe care il poate avea. Nu este o viata prea grozava, 3 casatorii esuate, multe aventuri sexuale, tradarea viselor pentru bani, o viata fara gandul la ziua de maine, un corp care cedeaza usor usor si este supus unor mai multor operatii, invidie fata de sanatatea fratelui, moartea mamei sale intr-un spital si pe care nu o mai prinde in viata fiind plecat cu una dintre amantele sale, incercarea disperata in ultimii ani de a reveni la adevaratrle valori: arta, familia, intelegerea cu sine insusi.
Daca pentru spectaorul mediaval mesajul piesei este unul foarte clar: traiaste-ti viata simplu, in pocainta, fa bine si nu iubi banul, caieste-te pentru faptele rele cat inca esti inca in viata, cititorului modern nu i se transmite niciun mesaj. Personajul nu pledeaza pentru iertarea noastra, isi recunoaste greselile fata de cei dragi si doreste sa nu ii fi facut sa sufere, dar nu are pretentia ca povestea sa sa serveasca drept exemplu.
Per total cartea nu mi s-a parut a fi o capodopera. Este foarte bine scrisa si curge lin, insa privata de comparatia cu modelul original isi pierde foarte mult din semnificatii. Paginile cele mai reusite mi s-au parut cele din final cand, plimbandu-se prin cimitir, personajul discuta cu groparul, acelasi care a sapat gropile parintilor sai si care probabil o va sapa si pe a sa.
Philip Roth propune o interpretare moderna a alegoriei: la fel ca in piesa, cartea incepe cu o inmormantare. In jurul gropii se afla rudele decedatului: cei doi fii din prima casatorie, una din cele 3 sotii ( a doua) impreuna cu fiica lui, fratele sau si cumnata sa, o asistenta medicala care l-a ingrjit in ultimii ani si care a fost si ultima sa aventura sexuala. Tot ca in piesa vocea care ne insoteste este a decedatului, dar in loc de o argumentare pentru salvarea sufletului avem o poveste: personajul ne povesteste viata, caci noi cititorul suntem singurul martor obiectiv pe care il poate avea. Nu este o viata prea grozava, 3 casatorii esuate, multe aventuri sexuale, tradarea viselor pentru bani, o viata fara gandul la ziua de maine, un corp care cedeaza usor usor si este supus unor mai multor operatii, invidie fata de sanatatea fratelui, moartea mamei sale intr-un spital si pe care nu o mai prinde in viata fiind plecat cu una dintre amantele sale, incercarea disperata in ultimii ani de a reveni la adevaratrle valori: arta, familia, intelegerea cu sine insusi.
Daca pentru spectaorul mediaval mesajul piesei este unul foarte clar: traiaste-ti viata simplu, in pocainta, fa bine si nu iubi banul, caieste-te pentru faptele rele cat inca esti inca in viata, cititorului modern nu i se transmite niciun mesaj. Personajul nu pledeaza pentru iertarea noastra, isi recunoaste greselile fata de cei dragi si doreste sa nu ii fi facut sa sufere, dar nu are pretentia ca povestea sa sa serveasca drept exemplu.
Per total cartea nu mi s-a parut a fi o capodopera. Este foarte bine scrisa si curge lin, insa privata de comparatia cu modelul original isi pierde foarte mult din semnificatii. Paginile cele mai reusite mi s-au parut cele din final cand, plimbandu-se prin cimitir, personajul discuta cu groparul, acelasi care a sapat gropile parintilor sai si care probabil o va sapa si pe a sa.
miercuri, 12 mai 2010
raspuns
pentru amica foto+grafie, la melodia de la morometzii (chiar imi suna refrenul in cap de cateva luni incoace)
deci:
deci:
filmul de miercuri: they live (1988)
replica filmului: i have come here to chew bubblegum and kick ass. and i'm all out of bubblegum.
restul partilor le gasiti pe-acolo. trebuie vazut!
restul partilor le gasiti pe-acolo. trebuie vazut!
marți, 11 mai 2010
omul cu solutia
mi se intampla uneori sa fiu atat de obosit incat mai atipesc in metrou venind acasa. acesta nu e un articol despre munca.
in acele scurte momente in care mintea mi-e limpede intrevad dureros de clar solutii la probleme ce inca nu au aparut.
romania, intr-un viitor oarecare. criza economica a adus populatia la limitele disperarii. din ce in ce mai multi oameni isi iau viata. la metrou, avem cate o sinucidere pe luna. apoi una pe saptamana, iar apoi cate una pe zi.
stirile proteve cu andreea esca. socant: un roman isi pune capat zilelor pe sinele metroului.
a doua zi, iar socant. a treia zi la fel. apoi intra in rutina.
metrorex se confrunta cu probleme grave, metrourile incep sa cedeze sub impactul sinucigasilor.
si mi se-arata solutia:
puneti-le plug.
in acele scurte momente in care mintea mi-e limpede intrevad dureros de clar solutii la probleme ce inca nu au aparut.
romania, intr-un viitor oarecare. criza economica a adus populatia la limitele disperarii. din ce in ce mai multi oameni isi iau viata. la metrou, avem cate o sinucidere pe luna. apoi una pe saptamana, iar apoi cate una pe zi.
stirile proteve cu andreea esca. socant: un roman isi pune capat zilelor pe sinele metroului.
a doua zi, iar socant. a treia zi la fel. apoi intra in rutina.
metrorex se confrunta cu probleme grave, metrourile incep sa cedeze sub impactul sinucigasilor.
si mi se-arata solutia:
puneti-le plug.
luni, 10 mai 2010
update de situatie
o sa-ncep cu inceputul, adica sfarsitul. update de situatie: nu mai vine sfarsitul lumii. de fapt, vine ceva, dar nu se stie exact ce, dar cu siguranta nu sfarsitul lumii. om vedea pete doi ani jumate mai multe despre asta.
doi. am avut ieri ocazia sa ma joc cu un d300s un pic. culmea, avea si obiectivul sigma 70-200 (o alta chestie pe lista ipotetica).
despre obiectiv: extrem de greu, presupun ca merita in momentul in care tragi doar tele, dar altfel o investitie fara sens pentru pozarul de rand care exploateaza situatiile oportune in orice circumstante sau lungimi focale (mai ales ca pe mine nu ma atrage in mod deosebit treaba asta cu teleobiectivele, am deja o lentila foarte ok pentru a acoperi acest gen de poze daca-i musai. lentila care ieri, in studio, s-a comportat excelent - si cu siguranta mult mai bine decat ma asteptam. am mentionat ca e de 3 ori mai ieftina si cu vreo 3 kile mai usoara?)
despre aparat: e ca un vis frumos. raspunde prompt la comenzi, se aseaza in mana asa cum trebuie, simti o reala placere utilizandu-l. comparandu-l cu al meu d60, acesta din urma pare o jucarie pentru fotografi intre 0 si 3 ani (experienta). mai asteptam.
p.s. daca exista printre cititorii nostri oameni cu situatii materiale exceptional de bune si cu tendinte filantropice, nu mai stati pe ganduri! accept donatiile voastre cu bucurie maxima :D
doi. am avut ieri ocazia sa ma joc cu un d300s un pic. culmea, avea si obiectivul sigma 70-200 (o alta chestie pe lista ipotetica).
despre obiectiv: extrem de greu, presupun ca merita in momentul in care tragi doar tele, dar altfel o investitie fara sens pentru pozarul de rand care exploateaza situatiile oportune in orice circumstante sau lungimi focale (mai ales ca pe mine nu ma atrage in mod deosebit treaba asta cu teleobiectivele, am deja o lentila foarte ok pentru a acoperi acest gen de poze daca-i musai. lentila care ieri, in studio, s-a comportat excelent - si cu siguranta mult mai bine decat ma asteptam. am mentionat ca e de 3 ori mai ieftina si cu vreo 3 kile mai usoara?)
despre aparat: e ca un vis frumos. raspunde prompt la comenzi, se aseaza in mana asa cum trebuie, simti o reala placere utilizandu-l. comparandu-l cu al meu d60, acesta din urma pare o jucarie pentru fotografi intre 0 si 3 ani (experienta). mai asteptam.
p.s. daca exista printre cititorii nostri oameni cu situatii materiale exceptional de bune si cu tendinte filantropice, nu mai stati pe ganduri! accept donatiile voastre cu bucurie maxima :D
sâmbătă, 8 mai 2010
desert cu crema de vanilie si ananas
Ingrediente:
*piscoturi ( cata tava aveti)
*2 conserve de ananas
*rom ( cat va place de alcoolizat)
Pt. crema de vanilie: 4 oua, 500 ml lapte, 100 g zahar, esenta de vanilie, 40 g amidon.
Se face o crema de vanilie calsica, retata aici
Insiropam piscoturile in sucul de la ananas amestecat cu rom ( ochimoetric, pe gustate :P). Le asezam frumos in tava si apoi turnam un strat de crema de vanilie.
Punem deasupra ananas si apoi alt strat de crema de vanilie.
Eu am avut doua boluri, pentru unul mi-a ajuns creama si am mai pus deasupra un piscot maruntit bine cu un varf de lingurita de scortisoara, pentru celalalt nu, asa ca am lasat asa si am ornat cu niste cirese amarui.
Se da la frig cat va putei abtine :)
*piscoturi ( cata tava aveti)
*2 conserve de ananas
*rom ( cat va place de alcoolizat)
Pt. crema de vanilie: 4 oua, 500 ml lapte, 100 g zahar, esenta de vanilie, 40 g amidon.
Se face o crema de vanilie calsica, retata aici
Insiropam piscoturile in sucul de la ananas amestecat cu rom ( ochimoetric, pe gustate :P). Le asezam frumos in tava si apoi turnam un strat de crema de vanilie.
Punem deasupra ananas si apoi alt strat de crema de vanilie.
Eu am avut doua boluri, pentru unul mi-a ajuns creama si am mai pus deasupra un piscot maruntit bine cu un varf de lingurita de scortisoara, pentru celalalt nu, asa ca am lasat asa si am ornat cu niste cirese amarui.
Se da la frig cat va putei abtine :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
