m-am nascut sa port adidasi

ieri am avut o intalnire nesperata. m-a luat complet pe nepregatite, m-am intalnit cu o persoana pe care nu mai stiu de cand nu o vazusem, o persoana foarte draga mie si pe care - culmea - o uitasem complet.
ieri, pentru cateva minute scurte, m-am intalnit cu mine. cu acel mine de care-mi place de nu mai pot, cu mine-le ala care sunt chiar eu, cu adevarat. e o stare fantastica, e o exaltare sa te intalnesti cu tine si sa fii tu insuti din nou, chiar si pentru acele cateva minute scurte.

azi m-am intalnit iar cu mine. vreun minut a durat toata treaba. citeam pe net despre niste chestii foarte naspa ce s-au intamplat unei persoane pe care o cunosc, si revolta instantanee l-a readus pe mine in mine pentru cateva momente.

acum, evident, momentele au trecut. dar intrebarile raman. chiar daca nu mai sunt cu mine, ma intreb totusi unde dracu am plecat si cat mai am de gand sa stau pe-acolo. nu de alta, dar aceste doua mici degustari m-au facut sa realizez cat de tare ma vreau inapoi.

nu pot sa va explic cum sunt, nici macar n-am de gand sa incerc. nu stiu exact ce e cu intalnirile astea, dar ma bucur nespus ca am avut parte de ele. e clar acum ca sunt facut sa port adidasi, umblatorii, nu pantofii de birou. atat e clar. restul, sunt in bezna.

ma astept sa vin din nou, data viitoare cu vreo lanterna sau ceva. dar e bine, clar, sunt pe drumul cel bun.