santiago

santiago

baiatul se numea santiago. si inafara de asta, nu avea
absolut nimic in comun cu ala al lui coelio. desi, printr-o
coincidenta bizara, cartea respectiva fusese scrisa dupa ce
santiago ii povestise lui paul intamplarile fictive din
africa. dar nu asta conteaza.

santiago se prezenta ca fiind spaniol. de fapt era tigan.
printr-o ironie crunta, se nascuse in romania, din parinti
tigani instariti si cu cate ceva in cap. gen aia posesori
de viori vechi. stratocaster. alea-s.

santiago se prezenta ca fiind din catalunia in parte pentru
ca ii era rusine de originile sale reale - si ii fusese
rusine toata viata - si in parte pentru ca era o modalitate
excelenta de a impresiona fetele. santiago era unul din
acei tineri carora le plac fetele. probabil inca mai este.

santiago mai avea o proprietate magica - si anume se
prindea foarte repede cand cineva manca rahat. din pacate
acest dar a venit si cu un blestem - nu suporta ca cineva
sa manance rahat. cum e chestiunea aia ca in ziua de azi
copiii nu se mai joaca pe afara. santiago stia ca asta e o
minciuna sfruntata, inventata de oameni care cel mai
probabil locuiesc la etajele superioare ale cladirilor, sau
in locuri in care nu exista copii. el insa locuia la
parter, si toti copiii care se jucau afara ii tipau sub
geam pana tarziu in noapte, nelasandu-l sa doarma.

santiago era un om foarte obosit. era obosit fizic pentru
ca muncea la o firma producatoare de biscuiti si aveau de
scos un nou sortiment. dar era obosit si psihic, timorat,
doborat de tot ce vedea in jurul sau, de toti cretinii, de
toti nesimtitii - stiti voi, problemele obisnuite ale
traiului in romania.

....

in dimineata respectiva santiago statea linistit si isi
sorbea cafeaua impreuna cu vreo doi biscuiti. nu fuma si
detesta obiceiul. isi aducea aminte de scoala generala si
de izolarea crunta la care fusese supus inca de pe atunci.
nu socializa cu ceilalti copii, aproape toti romani - sau
mai degraba, ei nu socializau cu un individ mai inchis la
culoare. dar nu se incadra nici printre tigani, provenind
dintr-o familie cu ceva principii morale printre care si o
aversiune fata de violenta de orice fel.

nu considera ca a avut o copilarie trista, mai degraba una
normala - in fond, era singura copilarie pe care o
cunoscuse si nu avea cu ce sa o compare. iar debutul in viata
de adult se petrecuse sub semnul aceleiasi izolari.

nu avea prieteni, inafara de cafeaua de dimineata si cele cateva sortimente de biscuiti. era de felul lui chimist, dar terminase facultatea fara nici o tragere de inima si nu prea ramasese cu ceva in cap. diploma il ajutase sa se angajeze la fabrica de biscuiti si de acolo doar improvizase.

sfarsit.