Pui " sa-ti lingi degetele" sau ce n-a mancat Parisul

Ingredinete:
1 pui
cate o lingura din urmatoarele: piper, sare grunjoasa, patrunjel uscat
3 catei de usturoi
bete( din gard sau de frigarui)
punga de hartie sau hartie de copt

ingredientul estential: 5 linguri grasime de porc( pentru nasurile fine se poate inlocui cu unt sau ulei, dar n-o sa fie la fel)

Pofta si inspiratia pentru reteta asta vin din 2 surse:
prima, o seara de iarna, in care ningea ca in poveste, noi( eu si sor-mea) eram mici, mici, de incapeam amandoua pe o sanie trasa de tata, cand mama a bagat 2 pui in pungi de hartie la cuptor dupa ce i-a uns bine bine cu ulei si apoi am iesit toti patru afara in minunea alba; cand am intrat in casa, hamestiti si cu nasurile rosii puii erau gata de cadea carnea de pe ei.
a doua: minunata carte a lui Radu Anton Roman, "Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti" din care am aflat ierburile magice cu care se freaca puiul si miracolele din cuptor pe care le face grasimea de porc.

Preparare:
* incingem cuptorul
* se spala si se curata puiul, apoi se sterge bine de tot.
*se amesteca 3 linguri jumate de grasime cu sarea, piperul si patrunjelul uscat.
* se unge tava pe toti peretii si pe fund cu o lingura de grasime si se aseaza ramurelele/ betele de frigarui ca un grilaj( eu initial iesiem afara sa defrisez gradina blocului cand mi-am amintat ca am bete intr-un sertar :P) , pe care sa stea puiul.
* ungem puiul peste tot cu grasimea aromata, cateii de usturoi ii zdrobim cu lama cutitului si-i varam in pui.
* punem puiul in punga/ sau il impachetam in hartie de copt, si dam pe deasupra cu grasimea ramasa.
* turnam o cana de apa in tava.
* dam la cuptor dupa urmatorul tipic: primele 15 minute la foc iute, apoi la foc mediu spre mic. lasam aproximativ 1 ora si 45 de min ( in functie de cat e de mare animalul) fara sa umblam la el; dupa ce trece timpul il scoatem din cuptor, ii dam punga/ hartia de copt jos, avand grija ca toata grasimea din ea sa curga pe pui ( in acest moment puiul e gata, si carnea ar trebui sa inceapa sa se desprina de pe oase. mai lasam puiul 1 minut in cuptor la foc iute si inca 2 in cuptorul stins, ca sa prinda culoare.

se manaca cu degetele, cu mujdei de usturoi si gogonici murate. Io n-am mai apucat sa fac si cartofi.

Enjoy, o sa va doriti sa aveti mai multe degete :D

poze:

fara titlu!

am scos interfonul din priza ( sau din whatever e el bagat), am dat soneria pe incet, pe usa scrie clar si mare alaturi CABINET STOMATOLOGIC, si mosii tot la noi la usa vin!

daca prind pe vreunul ca bate in geam pun matza pe el.

Zuma says

un fel de leapasa / premiu cred

si se numeste Scrib Superior



vine de la brightie si o sa mearga din partea mea la andrei pentru care am o admiratie maare maare( fara misto), si din partea lu' alex la cine vrea el.
regula mai zice ca trebuie sa pun asta( mentionz ca n-am citit decat ultima regula):

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali.

2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul.

3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post, care explica ce este cu premiul.

4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr.Linky List astfel incat sa existe o evidenta a fiecarui ins premiat

5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

O suta de ani de zile la Portile Orientului

de Ion Grosan



( scuze pt. matza din ochi)

In mod normal ar trebui sa stept sa termin cartea,( mai am vreo 30 de pagini) dar nu ma mai pot abtine, este pur si simplu bestiala, am cumparat-o cu alex intr-o duminica de la Craturesti, eu intr-o doara i-am scos folia si am inceput amandoi sa citim in metrou in drum spre casa si sa radem ca tampitii, de se uita lumea la noi si zicea ca suntem dusi cu sorcova.

Despre ce este vorba: pai, actiunea se petrece in secolul VII si avem ca personaje principale pe calugarii Metodiu si Iovanut, vesnic pe drum cu intre Iasi si Roma cu o misie si pe mazilitul Barzovie-Voda insotit de spatarul Vulture si rapsodul fara limba Broantes care intalnesc la Stambul pe tigancusa Cosette si care planuiesc a doua intoarcere in scaun a lui Barzovie. In timpul asta pe tronul Moldovei sa afla Sima-Voda de 80 de ani cu domana Ruxandrita, de 17. Pe langa aceste personaje oarceum principale, mai avem o sumedenie de alte personaje secundare, toate enumerate in episodul 200, episod aniversar dedicat sarbatorii tuturor personajelor cartii.

Asa cum marturiseste si autorul pe ultima coperta "O suta de ani de zile la Portile Orientului" este o parodie perfecta, pe structuri sadoveniene, dar nu numai. Asemeni lui Tristam Shandy a lui Sterne, povesitorul decide sa suprime anumite capitole, cum ar fi de exemplu episodul 186 cand isi ia concediu medical sau 181 in care povestitorii( pt. ca cica ar fi 4, unul care se ocupa de descrieri, altul de dialoguri, altul de epic si al patrulea de actiune)) sunt obositi si nu mai pot sa scrie, sau episodul 49 care este cenzurat, si tot asa.

Nu pot sa inchei maruntele cuvinte despre magnifica carte, pentru mine una dintre cele mai faine carti scrise in limba romana,ever, alaturi de 'Zilele regelui', dar intr-un mod cu totul diferit, fara sa las un mic citat, nu neaparat cel mai definitoriu, dar in mod sigur amuzant:

fragment din episodul 5, in care calugarii Metodiu si Iovanut se intalnesc cu o banda de tatari. Calugarul Metodiu este poftit de seful tatarilor sa viziteze haremul.

'Intrand pe usa mascata de trupul unei tatroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgait in prag: in camera cufundata intr-un semiintuneric placut si din care se zvoneau dulci sunete de lira, se aflau sapte tataroaice tinere, toate una si una, unduindu-se usor in jurul unei masinarii ciudate. Intr-un colt, asezat pe perini si tragand dintr-o lulea de fildes tinuta cu gratie de o eunuca, statea cufundat in ganduri un tatar batran, complet ras si avand tatuate pe piept si Cruucea" Sfantul Ghoerghe" , si-a Semilunei Stea.
--Ce e asta?-baigui Metodiu aratand spre masinarie?
--O tiparinta, monser!-lamuri hanul cel tanar.
--Si ce tipariti?- facu Metodiu placut surprins.
--Psaltiri, Cazanii, Lexicoane, ' Istoria Imperiului Otoman', partea cu cresterea.
--Bine, bine, da' fetele?
--Sunt de la corectura. '

lectura placuta :)

amfiteatrul

ma intorc din cand in cand acolo. in ultima vreme se pare ca din ce in ce mai des. nu poate fi doar vis, e prea real. desi in vis mi s-a aratat prima data.

printre diverse panze ce schitau structuri aproape umane, ma intorc in acel pat imens, o lume in sine, tot timpul cu asternutul in dezordine. tot timpul alb. camera e enorma la randul ei. tavanul poate la patru metri de podea. nu stiu cum as putea-o descrie, asa ca voi incepe de la structura totala.

prima data cand am fost acolo mi s-a parut ca aduce cu un amfiteatru antic, dar cam de doua ori mai mare, cel putin. de fapt, jumatate de amfiteatru. un semicerc jos, in mijloc, era granita dintre neant si - universitate, poate? nici nu stiu cum sa-i spun. e doar un loc unde anumite minti se aduna pentru a discuta idei sau pentru a sta in liniste si contemplare. o amintire dintr-o alta viata, ori un loc unde voi ajunge dupa aceasta? poate amandoua. de la jumatatea de cerc din mijloc, amfiteatrul creste conic pana spre marginea exterioara. iar pe aceasta margine sunt asezate camerele, imense, poate sase, poate opt, poate paisprezece - ca feliile unei jumatati de pizza.

trebuie spus ca nu stiu cum am ajuns aici prima data si nici in urmatoarele ocazii. cred ca termenul cel mai potrivit ar fi ca ma transport, fie fizic in cazul viselor, fie bantuind cu spiritul atunci cand ziua imi neaga somnul.

revenind la camera, dupa cum spuneam, are o forma de felie de pizza cu varful taiat. iar acolo unde e taiat varful se afla ferestrele. cred ca asta m-a surprins prima data, de fapt. acele ferestre enorme, fara perdea sau altceva, niste ferestre ce pareau vechi dar totusi nu din sticla, ci din alt material (sa fie cristal?) ce inca nu s-a inventat. camera in care se pare ca tot revin e a doua din dreapta, sau in tot cazul una din partea dreapta. stiu ca atunci cand ma uit pe feastra vad in stanga mea camerele si in fata, in jos, acel neant de care va spuneam.

alt lucru oarecum interesant este faptul ca nu am observat vreodata prezenta unei usi. am presupus existenta ei pe peretele opus ferestrelor, dar nu am reusit niciodata sa privesc acel perete. desi stiu sigur ca e acolo - n-as putea explica de ce sau cum.

o ultima precizare pe care as dori sa o fac: din pat, dandu-ma jos, am de urcat patru sau cinci trepte pentru a ajunge la fereastra si a o putea deschide. constat acum ca asta e singura cale pe care o cunosc de a intra sau a iesi din camera - pe geam. iar geamul da in amfiteatru, care se termina in abis.

o amintire interesanta: cand eram mic tin minte ca ma jucam printre lespezile enorme de-a v-ati ascunselea. asta se intampla intr-una din putinele dati cand am fost acolo - pentru ca nu era un loc accesibil copiilor. in vis mi-am adus aminte de asta. poate de acolo si senzatia de familiaritate. in vis, iesind pe fereastra si intinzandu-ma pe blocul de piatra din fata ei, am fumat o tigara.
sa fi fost un tanar leonardo - nu, doar cineva care semana intrucatva cu el - cel cu care am schimbat cateva cuvinte amabile dar reci, dezinteresate. in general oamenii vin aici sa fie lasati in pace, nimeni nu invadeaza spatiul celuilalt fara vreun motiv serios. iar cum un astfel de motiv inca nu a aparut de-a lungul mileniilor, a ramas impamantenit acest obicei.

ce fac aici? raspunsul instantaneu ar fi ca imi incarc bateriile. de cand am devenit constient de existenta acestui loc, de cand mi-am amintit de existenta lui, il vizitez pentru starea de bine, de calm pe care mi-o ofera.
mai precis ce fac? fumez uitandu-ma la un cer nesfarsit, undeva deasupra lumii sau poate doar in alta lume. din cand in cand intru in camera si construiesc fotografii. intru cumva, prin aparat, chiar in imagine, si asez totul in ea cat sa-mi fie pe plac. in rest, doar ma gandesc. sunt liber sa ma gandesc la orice, sunt chiar incurajat prin natura locului, as spune.
exista o contradictie intre texturile solide, din piatra, pe care le simt pe palme cand ma catar sau sub talpi cand ies sa fumez, si natura oarecum imateriala a locului ce - sunt convins - nu se afla doar in mintea mea.

noptile, doamne, pun pariu ca noptile sunt extraordinare. nu pot nici macar sa-mi imaginez acel cer nesfarsit, plin de stele. nu pot, pentru ca nu mi s-a intamplat sa vizitez vreodata acest loc si sa fi fost noapte. poate ca nu exista noapte, ci doar acea ora magnifica de sapte spre opt dimineata dintr-o joi de septembrie, cand soarele deja straluceste printr-o perdea extrem de fina de nori. eforturile mele de a descrie amfiteatrul - m-am decis sa il numesc astfel, pana la urma - sunt inutile, si o stiu. ceea ce am asternut acum in scris a fost o umbra a unei umbre, marturie doar a existentei acestui "amber" undeva, pe cine stie ce taram. scopul? de ce e necesar un scop?

Sunday delight

cheesecake



( ok, l-am facut ieri)

Reteta c-a fost cerere ;)

Ingrediente.

Blat:
350 g biscuiti digestivi sau de ovaz( eu am folosit de ovaz)
150 g unt

Crema:
500g mascarpone
250 ricotta
200ml frisca nebatuta
1plic gelatina granule
60g zahar
esente vanilie sau portocale

e inndicat sa aveti tava cu margini detasabile

Preparare:
Biscuitii se fac marunti marunti in robot sau pe masa cu sucitorul;se pune peste ei untul topit si se aplatizeaza pe fundul tavii si un pic pe mergini ( cat ajunge) bine-bine. Se da la frig 1 ora.
Intre timp pregatim crema: amestecam branzele cu zaharul si esentele; topim gelatina conform instructiuni ambalaj si o adaugam racita in crema; mixam. Batem frisca si o adaugam si pe ea. Punem crema peste blat si lasam la frig vreo 4 ore.
E destul de dulce si e indicat sa nu-i mai punem nimic deasupra, eventual doar niste fructe. Eu i-am pus cirese dulci amarui.

enjoy :)

The British Museum is Falling Down

by David Lodge




Uitasem cat e de spumoasa cartea asta, uitasem ca o si citisem( in romana ce-i drept).
Adam isi scrie lucrarea de doctorat. In fiecare zi el incaleca pe scuterul facut cadou de socrul lui si porneste spre British Museum unde are locul sau in sala de lectura. Acasa, Barbara, sotia are grija de cei 3 copiii: Clara, Dominic si Eduard si se gandeste cu ingrijorare ca ar putea fi din noua insarcinata. Avand in vedere ca locuiesc cu chirie in 2 camere, ei dorminad in fosta sufragerie, iar cei 3 copiii in singurul dormitor Adam se intreaba, in cazul in care ar veni si cel de-al patrulea copil, unde ar putea sa mai stea el, eventual poate sa se mute pe furis la muzeu. Probabil ca va intrebati de ce nu se opresc astia doi din facut copii. E simplu: actiunea se petrece in anii '60, iar Adama si Barbara sunt catolici practicanti, si, conform preceptelor religioase in vigoare atunci singura metoda de planning familial acceptata de Biserica Catolica era metoda calendarului, sau " The Safe Method" sau " Unsafe Method' cum de fapt se dovedeste pentru multi.

Actiunea romanului se petrece intr-o singura zi ( deja unora li se aprind beculetele), protagonistul are de infruntat tot felul de situatii hilare si absurde uneori( cum ar fi simpla reinoire a perimsului de lectura pare a fi lucrul cel mai greu de obtinut--oops, alte beculete), este cat p-aci sa fie sedus de o pustoaica de 17 ani, si o sa ma opresc aici because ther is muuuch mooore.

enjoy the reading ;)

p.s: poza imi apartine, alex ar fi scos toata matza in poza si n-ar fi avut umbra de obiectiv :D)

Zuma says

prin birou cinci

auzita acum, de la alt departament. niste doamne bine, toate peste 35 de ani. il suna pe un individ si il intreaba pe speaker:

cum se spune corect, doua gogoase sau doua gogosi?

ah, aceste mici dileme ce fac viata sa merite traita...

Wild Horses

melodie

uite o melodie faina care m-a ajutat sa trec prin multe rahaturi de-a lungul timpului

personaje preferate in copilarie doi - alex se intoarce

m-am intors si am gasit legatura. e vorba despre o leapsa de la brightie, si a trebuit sa o urmaresc pana sus de tot in link-uri ca sa aflu si eu care e de fapt intrebarea. asadar, tre sa zic zece personaje preferate din copilaria mea. o sa o fac pe sarite, cum imi vin la taste.

locu zece: ala care si-a luat-o de la wiler in genericul de la captain planet - pentru ca avea lant.

locu doi: ala care era in tinerete fara batranete si viata fara de moarte, pentru tupeul de a cere ce vrea.

locu unu: ala care a proiectat valea plangerii, desi nu e mentionat in poveste.

locu cinspe: saber rider, ca avea sabie

locu sapte-patru: testoasele ninja

locu trei: shredder, ca avea armura si se batea singur cu patru testoase mutant.

locu optispe: muc cel mic, pentru ca era mic si avea muci

am terminat? nu stiu, cred ca am uitat multi, dar astia mi-au venit acum. n-am avut eroi, cumva cand eram mic eram intotdeauna ok cu cine sunt.

Personaje preferate in copilarie

leapsa de la brightie care va merge apoi la puisorul cufurit ( ahh, abia astept sa vad ce scrie :D) si la miclowan( ca am vazut ca si-a revigorat blogul ;).
Alex este rugat si el sa-si adauge raspunsurile cand ajunge acasa sau cand are chef :)

1.Paulina limbuta: o poveste dintr-o care de oameni mari, nu mai stiu cum se numea, am si citti cartea toata cand m-am facut mai mare, oricum, era acolo o fetita in roman si cineva ii citeste povestea cu paulina limbuta. Nu este neaparat personajul meu preferat, dar este sigur personajul care mi-a marcat copilaria ( oare si viata de adult?)
2.Habarnam: cartea nu era a mea, ci a unor copii la care mergeam cu mama in vizita; trebuie ca eram pe la scoala, din moment ce tin minte ca imi citeam singura aventurile sus numitului, una sau doua la fiecare vizita. A, si in mintea mea Habarnam= ciocolata de casa, ca prietena mamei asta imi dadea de fiecare data cand mergeam la ei.
3. Johny Boamba: din nou, nu neaparat un erou, nu mai tin minte nimic din cartea asta decat ca personajul manca floricele si ca a ajuns rau. era un fel de bau bau pt. mine.
4. Sandy Bell: nu e personaj din carte, dar din moment ce cand am dat la facultate ma gandeam sa dau la jurnalism ( desi nu ma atragea deloc) trebuie sa ma fi impresionat destul de mult. A, si multa vreme narcisele au fost florile mele preferate, fara sa stiu exact cum arata :D
5. Contele de Monte Cristo: oo, daaaa.
6. D'artagnan sau Athos: n-am stiut niciodata care dintre ei e muschetarul meu preferat.
7. Duchess din Aristocats: era intruparea delicatetii si finetii pentru mine.
8. Sailor Moon: that's it, laugh as much as you like, dar daca azi intelg un pic de italiana, fara sa fi invatat vreodata la scoala, e datorita tuturor desenelor alea animate pe care le vedeam la italieni si in special lui Sailor Moon pe care la-m tot vazut over and over again.

pt. 9 si 10 treb sa ma mai gandesc, probelma e ca eu pana pe la 12 ani am citit doar basme, apoi am sairt direct in romanele de capa si spada.

Alex, ai legatura ;)

In cautarea timpului pierdut

mai mult ca niciodata citind volumul doi din " In cautarea timpului pierdut" , " La umbra fetelor in floare", am simtit nevoia sa-mi reprezint in imagini ceea ce citeam.
Cum parte din actiune are loc la Balbec, statiune balneara pe coasta normanda a Frantei, in loc sa scriu despre cartea ( si recunosc ca mi-ar fi extrem de greu) prefer sa pun cateva imagini reprezentand oameni pe malul marii la sfarsitul secolului 19.












Din pacate se pare ca am salvat prost sursele si nu se mai incarca linkurile, dar pozele au fost gasite pe google cautand " bathing cabins", " seaside 19th century", " swimwear 19th century", ' seaside activities 19th century".

alte 2 siteuri foarte interesante aici si aici.

?

cum puii mei sa cauti ' crema de branza' pe google si sa dai peste arhanghelul gabriel?!!?

ce-a facut Zuma cat noi am gatit

Papa bun

Partea intai: lupta cu poison-ul

A fost prima oara cand am facut peste acasa, dar nu ultima. Am mers la hiper sa ne luam chestii si am gasit la raionul de peste, pe langa alte inotataoare congelate, crap romanesc.



So, am venit cu pestele acasa, am infasat masa de la bucatarie in ziare si reviste, l-am pus pe domnul (sau doamna) in chiuveta si am inceput sa-l desolzificam :D ( in imagine se pot observa mainile bravului sot in lupta cu poison-ul).

dupa ce l-am curatat bine de solzi l-am pus pe o tava si am inceput cu randul sa-i taiem aripioarele( sfat: se taie greu, lasati-le dracu' acolo ca oricum nu le mancati si chiar te ajuta cand il prajesti ca ai de ce sa-l apuci cand il intorci)






dupa/ sau nu taierea aripioarelor se despica pestele de la anus spre cap si se scot toate cele, pana ramane curat. Avem si poze, dar am zis mai bine nu le punem. Se spala bine-bine de tot cu apa rece si in ultima apa se stoarce si zeama de la o lamaie( te scapa de mirosul de intestine).
Se taie apoi felii, se sareaza si se da prin faina, apoi la prajit cu el, in ulei foarte incins.


ta daaaa!




Partea a doua: pampered chicken legs

Ingrediente:

1 kg cartofi
3 morcovi
4-5 copane pui
150 g unt
condimente( fiecaruia ce-i zboara mintea si burta)

Se curata cartofii si morcovii, se taie la 1 cm grosime si se pun intr-o tava.

Unt aromat: unt + ce condimente vreti. Eu am pus 1/2 lg marar uscat, 1 lg piper, 1, 5 lg rozmarin, 1 lg busuioc, 1/2 paprika ( merge si usturoi pisat, ca pt. mujdei).





Se iau frumos copanelele si si baga destu-n piele, fara insa sa o desprindem. Bagam in scobitura untul, apoi mangaiem frumos pulpita pana asezam untul uniform. Facem la fel cu toate copanele, apoi le asezam peste cartofi si morcovi.


cu untul care ne-a ramas ungem puiul si pe deasupra si imprastiem si peste cartofii din tava. daca inca ne-a mai ramas il bagam in folie si-l congelam pt. tura viitoare.
Turnam apa in tava cat aproape sa acopere cartofii si bagam la cutpor, foc mediu, cam 1 ora si un pic( depinde de cuptor).


poza final.





Partea a treia: desert. Tort Padurea Neagra

reteta este a Laurei Adamache, cu mentiunile:
1. eu am pus si o fiola de aroma de portocale in blat.
2. dulceata mea a fost de 4 fructe: capsune, zmeura, coacaze si visine.
3. am ornat cu cirese dulci-amarui in sirop, gasite in hiper( buuune rau!)
4. n-am tava de tort asa ca am facut in tava normala dreptunghiulara; blatul apoi l-am taiat in doua, si abia apoi l-am sectionat, astfel incat mi-au iesit practic doua tortulete patrate.

My women in 2009

Acesta nu este un post sexi, ci unul despre scriitoarele si personalitatile feminine care m-au insotit anul trecut. Fara sa vreau si fara sa-mi propun am constatat la un moment dat ca am avut o perioada in 2009 cand am citit doar scriitoare, one after another.

*Margaret Atwood : scriitoare canadiana, poeta, critic. Am fost foarte surprinsa sa aflu ca scrie si SF( cf. 'Observatorul Cultural' , anul X nr. 248-249) eu pana acuma necunoscand-o decat prin romanele cu tenta feminista. Readings so far: Penelopiada, Ochi-de-pisica, The Edible Woman.
Recomand citirea in original deoarece traducerile de la leda sunt extrem de proaste.

*Hannah Arendt : teoretician politic, cunoscuta pentru lucrarile care trateaza totalitarismul si conceptul de putere. readings so far: Eichmann la Ierusalim, Originile totalitarismului

*Marguerite Yourcenar : scriitoare franceza, prima femeie memebru al Academiei Franceze. Readings so far: Memoriile lui Hadrian , Creierul negru al lui Piranesi si alte eseuri

*Frida : pictorita mexicana, influentata de realism, simbolism si suprarealism, cunoscuta mai ales datorita autoportretelor sale care ilustreaza viata tumultoasa alaturi de Diego Rivera. Readings so far: Frida, de Hayden Herrera

* last, but not least, my old obsession Queen Elizabeth I and her mother Anne Boleyn. Readings so far: lost track of them.

morning serenity

putine momente se compara cu diminetile in care-mi beau cafeaua in fata calculatorului si mataza vine si-mi sare in brate, eu o scarpin in barba,(cum m-a invatat filip florian in cartea lui magica cu regi, dentisiti si pisoi) iar ea toarce si adoarme :)

alta chestie

ma tot lupt in ultimele zile cu ceva ce nu-mi da pace.

eram la un moment dat in fata la mega image, o asteptam pe yuki sa iasa. am stat vreo 20 de minute acolo, privind oamenii. era un aurolac pe la vreo 13-14 ani, cam asa, care se ducea la oamenii ce ieseau cu carucioare si ii ruga sa i le dea lui sa le puna la loc. acele carucioare functioneaza cu monezi de 5000. cand pui caruciorul la loc iti recuperezi moneda.

uneori individul era injurat sau amenintat, pleaca dracu' de-aici, lasa-ma-n pace!, dar le suporat pe toate cu o resemnare mai degraba zeflemitoare. in alea 20 de minute am aflat si de ce. a scos, cat am stat eu, cam o suta de mii, adica douazeci de carucioare luate si puse la loc.

iar apoi am plecat, urmand sa fac involuntar un calcul simplu: 100 de mii la 20 de minute inseamna 300 de mii pe ora, adica 2 milioane 400 de mii pe zi (cu 8 ore de munca). ori sase zile, de exemplu, inseamna 14 milioane patru sute pe saptamana. adica 57 de milioane pe luna, aproximativ. neimpozabili. pentru statul in fata unui magazin si pus carucioare la loc.

eu nu castig nici pe departe atat de mult. dar am facultate, lucrez la birou si am doua monitoare in fata. am o ora fixa la care trebuie sa fiu la serviciu. am un sef care imi spune ce sa fac, ma supravegheaza si ma calca pe toti nervii.

concluzia logica la care am ajuns este ca nu voi avea niciodata cum sa castig atat de mult pe cat mi-as dori. niciodata, orice as face. pentru ca am fost impins tot timpul intr-o forma in care nu ma potrivesc, ca un triunghi printr-o gaura patrata. nu umple gaura frumos, dar e oarecum blocat acolo.

nu conteaza ce faci, nu conteaza nici macar cat castigi. pentru oameni ca noi, si stiu ca mai sunteti, e crucial doar sa faci ceea ce-ti place. sau sa-ti placa ceea ce faci. e la fel de bine oricum.

ca pitulicile-n zapada

pe campul de-afara se aduna pitulici. e zapada acum si ma binedispune sa le privesc cum stau lipite de pamant si mai dau din cate-o aripa din cand in cand, in micile lor gropite. fumand la etajul zece sunt foarte putine lucruri intre care nu pot gasi paralele.
ma bucura pitulicile alea, aduc o nota de umanitate, de inocenta intr-un mediu ostil, robotic. cand te dezgusta totul in jur presupun ca te agati de orice fir de soare poti gasi. fie si-o pasare mica zgribulita in zece centimetri de zapada.

mai tarziu a venit un jeep si s-au auzit niste pocnituri. le-au impuscat, apoi au coborat si le-au adunat. cred c-au ramas vreo doua. ii urasc.

Der Untergang

sau ultimele zile ale lui Hitler in buncarul din Berlin.

Povestea incepe in 1942 si este spusa de Traudl Junge( Alexandra Maria Lara), secretara personala a lui Hitle(Bruno Ganz). Actiunea se muta apoi in 1945, in ultimele zile ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, in Berlinul asediat. Actiunea se desfasoara pe doua planuri: avem evenimentele din buncarul in care Hitler muta pe harta armate invizibile in incercarea disperata si lunatica de a contra ataca si evenimentele de la 'suprafata' in care copii de 12 ani sunt inrolati in armata si in care batranii sunt spanzurati cand refuza sa ia parte activ la razboi. Din buncarul lui, Hitler nu arata niciun fel de compasiune pentru poporul sau, condamnandu-l la moarte, considerandu-l nevrednic de planurile sale marate, iar moartea ca singurl lucru pe care-l merita.

Probabil ca multe lucruri mi s-ar fi parut exagerari sau chiar inventii, daca nu as fi stiut mai bine.
Generalii celui de-al Treilea Reich nu au curaj sa-i spuna lui Hitler situatia dezastruoasa in care se afla Germania; cine o face este numit las si tradator.
Hitler este privit ca un fel de zeu, singurul capabil sa decida soarta tuturor, cel fara de care scopul vietii tuturor nu ar exista ( cand cineva il implora pe Hitler sa paraseasca Berlinul pentru a ramane in viata, caci altfel viata lor ar lua sfarsit mi-am amintit de o relatare din cartea lui Hannah Arendt " Eichmann la Ieruslaimn" in care se povesteste cum, sper finalul razboiului, cand rusii se apropiau tot mai mult, multi nemti erau ok cu gandul ca Fuhrer-ul mai degraba ii va gaza decat ii va lasa in mainile rusilor)
Calmul cu care toata lumea accepta sinuciedera ( celebrele capsule cu cianura), vazuta ca un sfarsit demn, preferabil vietii ca prizonier de razboi.

Socant ramane pentru mine in continuare 'nestiinta' poporului german, ignoranta completa pe care o declara fata de ce anume se petrecea ( i.e deportarea everilor, taberele de concentare si Holocaustul). La finalul filmului Traudl Junge declara ca n-a stiut in ce se baga, ca habar nu avea de ce anume faceau exact nazistii, iar aceasta 'necunoastere' pare sa fie comuna intregii populatii germane. Dar, asa cum tot ea declara, ar fi putut foarte bine sa stie.

i won, i won!

i'm error no. 1

Zuma says

si la mine, ca un fel de bilant lecturistic

habar n-am cate carti am citit in anul de-o trecut, mi-ar fi placut sa le tin socoteala, nu m-am invrednicit insa(si nu cred ca-s asa multe) , dar duc cu mine in anul care vine " Zilele regelui" , carte absolut fabuloasa, si nu stiu daca a fost de vina marea, motanul, scriitura lui Filip Florian sau toate trei la un loc, dar pentru mine ramane una dintre cele mai bune carti citite in ultimii ani, si pe Margaret Atwood, descoperita tot in Vama ( marea, bat-o vina), my new favourite writer.