marți, 30 iunie 2009

hadendum

sau cum se cheama aia cand aduci o completare pentru intregirea sensurililor si clarificatiunea de chestii? ma rog.

brightie propunea, referitor la ce ziceam mai devreme, sa adoptam direct un manelar. ca sa ne intelegem:
manelist = om care asculta manele si se bucura ca un nazist care face dus cu sapun 8x4
manelar = persoana de etnie care canta genul de sunet intitulat manea

de ce nu putem sa adoptam direct un manelar? anyone?

pentru ca manelarii nu asculta manele!
da, poate parea socant, dar ei nu asculta manele. ei de fapt nu prea au treaba cu muzica, din motivul simplu ca e doar o afacere. iar daca ar fi sa asculte un gen de muzica, aceasta ar fi cel mai probabil lautareasca sau tiganeasca sau ce mama dracu le mai scuipa mintea prin satra pe-acolo.

asadar, adoptand un manelar nu am face decat un fel de frectie la un picior de lemn si-asa scorojit de vicisitudinile dintr-un post precedent de mai demult. sa ai in anturajul de prieteni un manelar inseamna sa te bucuri de o gramada de privilegii de tip materialiste, dar manelele nu e unul din acele privilegii. de fapt, ar fi aproape imposibil sa convingi un manelar care se respecta sa sparga seminte in fata blocului. ei e artisti.

adoptati un manelist!

multumita lui andrei am inceput sa ma gandesc serios la combaterea acestui flagel manelo-cocalaric ce ne intineaza existenta in mod cotidian. sirul gandurilor a fost dupa cum urmeaza:

ar fi nevoie de o specie de oameni mai nesimtiti decat manelistii, mai puternici si mai numerosi. evident, solutia mi s-a intruchipat sub forma unei armate de punkisti inalti de 2 metri si zece, cantarind 150 kg fiecare si pusi pe treaba. ma refer aici la punkistii aia care asculta exploited, nu la astia pacifisti cu sex pistols sau green day sau alte legume.

dar experienta ma invata sa imi ignor de fiecare data prima idee. oricat de amuzanta ar fi imaginea unor punkisti imensi dezlantuiti asupra romaniei si strivind tzeste de manelist, trebuie sa recunoastem ca acesta e doar un vis frumos. nu e fezabil, cum ar spune un prieten.
apoi mi-am amintit de alt prieten, programator si bun companion de bere in vremurile caministice, care povestea de un coleg de-al lui de munca, manelist (si, de asemenea, programator ?!?!?!).

se facea ca erau ei in fata unei tarabe, la care manelistul (pe care inca nu-l stiau de manelist) ii intreaba, vazand niste cd-uri: "voua va plac manelele?" la care toata lumea se apuca sa le critice din motive lesne de inteles. insa prietenul intreaba "dar tie, iti plac?"
"nu imi mai plac..."

fireste, aceasta povestioara este amuzanta. datorita gastii de programatori, cat si manelistului scriitor de cod. insa aceasta povestioara are si un talc. putem sa tragem o concluzie mai putin evidenta, si anume ca manelistii sunt o speta usor influientabila de mediul in care vietuiesc. si, daca stai sa te gandesti, it makes sense. manelistul crede despre sine ca e cool, si vrea sa fie cool cu orice pret. e felul lui de om. faptul ca manelele sunt cool in mediul in care traieste este singurul motiv pentru care el este manelist. daca in patura de jos ascultatul operei ar fi cool, fiti siguri ca manelistii de azi ar sparge seminte pe "barbierul din sevilia" si si-ar lovi cu foc nevestele pe "carmen".

asadar, singura modalitate de a distruge curentul manelistic este incepand de la un nivel individual, pe principiul (folosit si in programare parca) divide et impera. daca fiecare din noi am putea sa ne luam cate un manelist, sa traiasca in randul nostru, sa manance si sa bea impreuna cu noi, in timp ce il lasam sa vada ca e singurul din cercul nostru de prieteni care asculta cacaturile alea, atunci el ar renunta la manele, va promit, si va practica orice e considerat "cool" in respectivul grup de prieteni. intocmai ca o maimuta docila doritoare de recunoastere sociala.

poate veti spune ca sunt prea multi manelisti pentru a-i dresa - dar nu este adevarat. odata ce dresam prima si a doua transa, se vor forma grupulete de fosti manelisti care vor adopta si ei, la randul lor, manelisti inca neconvertiti pe care ii vor dresa. iar tiganii cantatori de rahaturi o vor lasa mai moale vazand ca nu mai e rost de bani, si se vor reorienta spre altceva.

este in puterea noastra, ba chiar este de datoria noastra ca oameni cu creier sa ni se faca mila de bietii retarzi si sa-i scoatem din suferinta lor. este in puterea noastra sa ii dresam pe cei inferiori intelectual noua, si eu zic sa nu mai pierdem vremea. adoptati un manelist azi!

luni, 29 iunie 2009

behold, the way of the blogger

this post is written for you, oh weary cybersurfer. and for you, oh blogger of little faith. for behold, it has came upon me and i speak in tongues.

i have stranded myself from the blogosphere until i have become one with the very fabric of it's existance. look upon me and know me, for i am one with the source code. and i am your messiah.

behold, the rules that i have crafted for thee in my infinite wisdom:

thou shalt not seek to make money off thy blog - let not such impure and mundane thoughts cloud your objectivity in everything that you speak! it is truly the devil's path, and if you choose to sell thy thoughts, may the wrath of windows vista fall upon you and your loved ones.

thou shalt seek only the truth in thy blog, and seek to present it in such a way that is pleasable, witty and humorous to the average reader, so that the people can see your true nature. if thou cannot write witty and humorous remarks concerning any types of events, than thou shalt be banished from the blogosphere and no links shalt redirect towards thou!

thou shalt not fall into that, the most common of sins. thou shalt not concern thyself with thy page's rank or the number of visitors that thoust have during the course of a day. such idle things are the most disliked in the eyes of your messiah, and if thou keeps them on thy blog, i shalt cast you from my blogroll into the pits of utter oblivion, and may thy traffic rank succomb to zero in the course of one week.

behold, these are thy comandments, for thou to follow, obey and spread through the blogosphere. so it is written and so it shall be done.

vorbitor in numele mortilor

recitind ceea ce am scris despre moartea megastarului imi dau seama ca poate voi fi perceput ca insensibil sau, in tot cazul, ca o persoana de tot rahatul. don't really give a salmon's ass about that.

am citit acu' cateva saptamani o carte. da, stiu, e uluitor si pentru mine. sa nu cumva sa uit s-o bifez pe centura, sa ma laud apoi prin blogosfera cu suta si ceva de carti citite de mine - fi-mi-ar greata!
in tot cazul, cartea se numea ca si titlul, vorbitor in numele mortilor. scrisa de orson scott card, a doua din ciclul "jocul lui ender", blah blah.

vorbitorul in numele mortilor era persoana care spunea lucrurile asa cum au fost, fara acea pretinsa evlavie de genul "despre morti numai de bine" sau alte prostii din astea. si mi se pare cinstit. in fond, dupa ce mor, numic nu mi-ar placea mai mult decat sa se graiasca adevarul despre mine - si anume ca am fost un om bun, am raspandit bunastare si prosperitate pe oriunde am calcat, ca am fost un om cinstit si lipsit de prejudecati, ca am fost un ilustru savant cu idei prea profunde pentru epoca sa, dar in acelasi timp mult prea modest pentru a cauta vreun fel de recunoastere materiala a meritelor mele de netagaduit - pe scurt, adevarul :D

deci am simtit nevoia sa spun asta.

despre joburi de cacat si iesitul la bere

aceste doua aspecte ale vietii, aparent fara nici o legatura intre ele, sunt de fapt strans legate, bucurandu-se de o simbioza bilaterala ce te lasa rece incepand din momentul in care o constati si pana mai incolo, cand iti trece.

jobul de cacat este activitatea cotidiana de baza, necesara atat pentru intretinerea personala si/sau a familiei, cat si pentru a nu iti permite sa te bucuri prea mult de timpul liber. dupa cum se stie inca din perioada ichizitiei, cei care aveau prea mult timp liber deveneau, cu sau fara voia lor, liber cugetatori - motiv pentru care erau arsi pe rug cu o promptitudine demna de o firma franceza producatoare de masini.
ei bine, jobul de cacat are anumite avantaje. unul din ele este faptul ca esti platit cat de cat decent. nu esti platit foarte mult, dar e ok pentru conjunctura economica actuala. alt avantaj ar fi ca este stabil, si ca ai certitudinea ca nu vei fi dat afara atata timp cat macar vei mima un vag interes. asa ca devii o prostituata a sistemului, te vinzi zilnic si mimezi mici orgasme intelectuale de loialitate catre firma, si in schimb esti platit. dar starea generala este execrabila - pentru ca orice ai face, esti in continuare doar o tarfulita.

aici apare in schema iesitul la bere. e nevoie de iesitul la bere pentru ca exista momente in care pur si simplu nu te mai suporti si vrei o schimbare de decor, vrei sa uiti ca esti inginer si vrei sa te conversezi pe orice alte teme cu persoane inteligente, in timp ce torni in tine cantitati moderate de alcool. dar, vai, acest iesit la bere este conditionat de bugetul de care dispui. iar bugetul acela este conditionat la randul sau de preacurvirea ta intelectuala. iar daca nu ar mai fi preacurvirea, nu ar mai exista nici bugetul, nici necesitatea iesitului la bere. este un fel de cerc vicios in care efectul precede cauza intr-asa un hal ca te ia mama dracului numai daca incerci sa intelegi toate subterfugiile acestor trairi semihaotice.

acest fenomen este exact ca reversul unei medalii cu doua fete - si anume inseparabil.

duminică, 28 iunie 2009

vineri, 26 iunie 2009

the legend of sailcat

a murit michael jackson

motiv pentru care va voi prezenta in continuare, succint, un artist ce a ramas negru in ciuda vicisitudinilor sortii, si a continuat sa isi cante aceeasi muzica magica de vreo cincizeci si ceva de ani incoace. ladies and gentlemen, i give you Fats Domino:



"the fat man" a fost primul album rock n roll ce s-a vandut in peste un milion de exemplare. si asta era in 1949. si de-atunci nenea asta a tot cantat.
asa ca atunci cand unii dintre voi veti spune "the king is dead" - sper din tot sufletul sa nu va referiti la michael jackson.

dar na, ceva ma face sa spun cateva cuvinte in memoria lui. michael va ramane in memoria mea ca un negru complexat ce si-a facut operatii estetice pana a ajuns alb, apoi pana ajuns femeie, apoi pana i-a cazut nasul. si, de asemenea, va ramane in memoria mea ca un pedofil.

folclor de prin popor

"sunt produsul unei societati plictisite
care in fiecare zi inevitabil ma inghite
nu mai cred in picturi, toata treaba-i dubioasa
dar macar sunt sincer, ma prefac ca-mi pasa
am un ras ciudat care ma scutura si tremur
cand plutesc maimutele pe val dupa cutremur
nu incerc sa ma mint ca tre sa sufar - ce c***t
de fapt am mult mai mult aer de respirat
cat imi beau cafeaua-n pat planuiesc un incendiu
ca de mult vreau sa produc si eu un accident de mediu
trenuri deraiaza, toata lumea e-n doliu
eu m-asez satisfacut mai comod in fotoliu"


cheloo

joi, 25 iunie 2009

despre fructe si legume

Mi se pare mie sau apar din ce in ce mai repede fructele si legumele ' de sezon' pe piata?
Anul asta am mancat salata verde ( laptuca cu castraveti) in februarie, in martie trecusem deja la aia de rosii, capsune am gasit in aprilie, ciresele si visinile le-am ratat cu totul, ieri si azi am cumparat piersici, iar piata gemea de pepeni!! For crying out loud, e doar iunie!

are cineva idee cand au aparut ciresele de mai? :)

miercuri, 24 iunie 2009

game review: prototype

well, i've managed to keep myself from writing this review before finishing the game - but now it's done, and here it is:

i've had a pretty good year, gamingwise. fallout 3 was loads of fun, but fairly dissapointing at the end - never make an rpg that limits the level you can achieve, especially when you have all those cool perks to try out.
after fallout i've had this hunger for middle-age rpgs, so i've tried oblivion out for size. although a little bit weird at the beginning (i came from a background of "gothic") i've powered through and kept on playing, discovering the magnificent world of what is probably the best game i've played ever. probably.

needless to say, after finishing oblivion there was this huge void in my gaming life - nothing i tried could match it. and i've tried assassin's creed, nfs undercover, even went back to classics such as serious sam (the first and second encounter). nothing. then i've read some more opinions and tried also mass effect - which did absolutely nothing for me - and also crysis. same bullshit. the fun in gaming was ruined forever.

and then along came this game called prototype. never heard of it. i haven't watched e3, i had nothing to look forward to. i just installed it - and 15 minutes in, i was hooked. at first i did have to work around a pretty serious bug, seeing how it used to crash right after the first mission, but after disabling v-sync everything ran smoothly.

so you're this guy, alex mercer. an amnesiac. and you have these awesome powers like running up walls or such. that's all great. but dull. and along comes the story - fed to you bit by bit, just enough to keep you hungry for more. i don't intent to divulge any of the story bits, just to say that you come across these bits by "consuming" key people. over one hundred in total. and by consuming i mean either tearing them apart in the most brutal ways imaginable, or silently breaking their necks and becoming them (extremely useful when inside a military base, and also makes for some nice bonus points).

you have a total of twenty something missions to acomplish in order to find out what you're all about. among those you'll come across some really awesome boss battles, but you'll also come into some new and extremely fun powers (you can turn your arms into claws, giant hammers, a really awesome blade, you can double your muscle mass - which you will want to do when throwing cars at helicopters - and so on).


this is alex with full armor and the blade - basically an unstoppable killing machine

what you go up against (spoilers):
on one hand you have the military and the blackwatch, plus some super soldiers especially designed for you towards the end. you will learn to drive tanks and helicopters yourself, just be patient.
on the other hand you have the infected hordes, and i will note here the hunters and the leader hunters - extremely fun to fight or to lead inside a military base. these are all except for the bosses.

you do have a lot of upgrades to purchase. you do this by accumulating experience points. with your xp you go to the upgrades menu and buy them. don't worry, at first the list is nowhere near complete. there's a lot to be had.
your best bet for xp are missions, destroying hives and/or military bases, destroying strike teams (this is a favorite of mine) and so on. also, there are 50 "hints" to find, looking like glowing purple spheres one meter in diameter scattered all around manhattan. and also 200 blue spheres, i forgot their name - something to do with exploring.

aside from the main quest, there's tons to be done. you have a great number of challenges which can prove to be quite difficult, and you can always just explore, run and jump across rooftops, kill infected, infiltrate bases and killing everyone inside using your disguise ability, and that's just the beginning.

and guess what - after you finish the game on any level, you've just unlocked the "level+" mode which basically allows you to start over from the beginning, but with all the neat upgrades you've acquired. and that's what i've just done tonight.

so in conclusion: more fun than oblivion.
go play!

marți, 23 iunie 2009

un coleg de lucru

e foarte interesant de fapt. nu prea imi pasa mie de oameni in general, pentru simplul motiv ca ar fi o irosire a simtamintelor. sunt respectuos pe cat posibil, dar in bucuresti e destul de greu sa iti mentii calmul - si nu sunt tocmai o persoana rabdatoare.

unde lucrez eu e de rahat. si idealul oricarui om normal din acest loc e sa plece in alta parte. am mai lucrat cu totii in alte locuri, si ne dam seama cu totii ca nu e firesc ce se petrece aici. de aceea, spre surprinderea mea, sunt chiar fericit pentru colegul meu care a reusit sa plece. azi e ultima ta zi. bravo maestre, iti doresc numai de bine!

luni, 22 iunie 2009

unii parinti sunt de-a dreptul cretini

Cum stateam frumos in metrou si-mi vedeam de cartea mea am auzit fara sa vreau o discutie intre doua doamne : una dintre ele avea copilul calsa a 7-a, cealalta era bucuroasa ca are copiii mari, la facultate. Anyway, discutia se invartea in jurul tezelor cu subiect unic si a adimiterii la liceu. Ambele se dadeau de ceasul mortii ca ce sunt tezele astea, ca admiterea la liceu e halucinanta, ai atatea optiuni ca poti sa ramai pe afara si cate si mai cate si ca mai bine era cu examen de admitere la liceu.
Ba tampitelor, cum naiba puteti crede ca mai bine va supunei copilul unui examen de admitere la liceu, la UN singur liceu , cand emotiile te termina, poate are o zi proasta, si dac-l pica, aia e, pa-pa liceu pana la anul, in loc sa castii ochii linistit intr-o foaie de optiuni, sa-ti evaluezi sansele si sa treci acolo cateva zeci de licee, ca tot intrii la unul.

Da, cu examen de admitere la liceu e mai bine, dar mai bine pentru licee si nivelul scolii ca si-ar selectiona elevii, nu s-ar mai copia pe rupte cum se face la tezele astea.

P.S aia cu copiii la facultate era foarte mandra ca l-a sfatuit pe al mai mic sa dea la o particulara daca tot vrea sa faca istoria, ca ce istorie sa faca el la stat.

duminică, 21 iunie 2009

cand n-are omu' de lucru isi face

am masurat pisica:

lungime : 46 de cm, dintre care 15 de coada
latime burta: 7 cm
latime torace: 4, 5 ( de unde se vede ca in continuare pisica noastra arata ca un mic somalez)
cap: 6 cm latime si 4 cm inaltime
urechi: 3, 5 cm
mustati: 5 cm
gheara fata: 1 cm
gheara spate: un pic mai putin
labe fata: 15 cm
labe spate : 17 cm

am plombat castile




motivul :

prima postare

ar trebui sa fie memorabila.

in caz ca nu v-ati prins deja, am luat-o de la capat. mai trainic si mai frumos, intocmai ca respectivul pod.

era un cal care pastea linistit legat de un copac. si tot pastea, si tot pastea. la un moment dat calul respectiv a plecat, iar in urma lui a ramas ...un blog.

ce-o sa fie pe-aici? pai cam ce-a fost si prin partea cealalta. doar ca mai putine tampenii. sau, ma rog, ne vom da silinta sa fie mai putine.
si mai multa bere. mult mai multa bere decat pana acum. si cutite. si topoare.

si dusmani, frate, dusmani. si valoare. si printese de haur. seminte, fodbal, manele. viata de viata. iata doar cateva chestii pe care nu o sa le intalniti aici. asa ca asezati-va comod in fotoliu, luati leptopu firmei in brate si delectati-va cu acest minunat blog.