recenzie de joc?

Daca mi-ar fi spus cineva acu' trei zile ca o sa scriu vreodata o recenzie de joc, mai ales cand tocmai vorbeam cu alex ca eu nici macar nu citesc recenziile la jocuri pe care le scrie el, i-as fi spus ca e dus cu pluta.

ei bine....duminica dupa-amiaza cand plictiseala atingea cote maxime am descoperit asta:


si nu m-am mai putut opri. E un joculet foarte dragut, tip puzzle, in care te plimbi frumos prin Amsterdam ( uite cum stiu unii sa faca turism) incercand sa gasesti the big diamond, adunand cat poti de multe altele mai mici. Nu-ti trebuie cine stie ce indemnare la jocul asta, practic el se bazeaza pe capacitatea de a observa obiectele ascunse in diferite locuri ( camere de hotel, sub poduri, muzee, teatre) si de a rezolva diferite probe de perspicacitate.
L-am terminat cam in 3 ore in care, lucru ne mai intamplat mie, nu m-am putut dezlipi de pe scaun.

So, pentru toate zumaioatele si toti zumaiotii care trec pe aici: " there is life after Zuma!" :D

ultima zi de vara, intaia zi de toamna

nu am alta imagine s-o descriu decat piata din care tocmai am sosit cu tarabele incarcate de pepeni verzi si galbeni, piersici, struguri, prune, mere, porumb numai bun de fiert,rosii, castraveti, fasole verde si galbena, ardei, gogosari, dovlecei, morcovi, gulii, conopide si vinete, verze, cepe albe si rosii si mormane de cartofi.

alex' thought for today

i miss vienna. i really really want to take yuki there for a week and just walk around, visiting the sites.

un post amestecat despre parinti, copii si pensionari

Sambata dupa-amiaza la metrou: m-asez jos, alex langa mine, mai ramane un scaun gol. Vine o mamica cu o fetita de vreo 5-6 ani; mamica se aseaza jos, fetita se uita dezorientat in jur; ii fac semn lui alex si ne mutam un scaun mai incolo, sta si fetita jos acum; mama surprinsa zambeste. Toti 4 asteptam metroul. " puuuufff, ce pute!" zice mama, " de unde vine mirosul asta?". In raza noastra vizuala intro o tanti murdara care vinde servetele." nespalata mai e, miroase ingrozitor", mama continua; "shhh, taci ca te aude" zice fetita stanjenita. " Si?!, las' sa ma auda, poate se mai spala si ea."

In tramvaiul 25 saptamana trecuta: ma sui prin fata si dau sa ma asez pe unul dintre scaunele alea 3,unul langa altul, chiar din spatele conductorului, care sunt mai inalte decat restul si oarecum risky, ca n-ai de ce sa te tii. Renunt, nu pot sa stau pe ele + ca in fata e cald rau, geamurile alea din 25 nu se deschid niciodata bine. Ma duc mai in spate, ma apuc bine de o bara si incep sa citesc. " Nu poti sa stai-i pe ele, asa-i?" imi zice o mamaie care statea jos langa bara mea. " Nu, nu pot" recunsoc eu si dau sa ma intorc la carte. " Hai, stai aici, ca vad ca citesti, ma duc eu in fata".

Dimineata la autobuz, lume grabita , masina vine mai greu, imbulzeala mare la usa. Un nene in varsta imi face loc sa trec in fata lui, mie si altor doamne si ne protejeaza cumva sa nu cadem cand ne urcam.

game review: gears of war

de la inceput vreau sa va spun un lucru: gears of war are un defect enorm.
acum sa incepem review-ul.

iau jocul prima data de pe torrenti, stau vreo saptamana pana il downloadez pentru ca - guess what - se gaseste al naibii de greu. il instalez - nu merge. iau un crack, tot nu merge. incep sa iau alta versiune de pe torrenti, timp in care las si strong dc-ul sa il scoata, incet, incet, cu 1 kilo!!!!!

termin de luat a doua varianta de pe torrenti - tot nu merge. il mai caut pe dc, nu gasesc nimic.

long story short, dupa vreo luna am dat peste un iso de vreo 7 giga pe care am reusit sa-l scot relativ repede. il instalez vesel, nu merge. intru pe forumuri nimic. la un moment dat gasesc o referire la cineva ca a schimbat data ceasului din windows, sa arate anul 2008. incerc si eu. surpriza - merge!!!

si intru in joc, ma trezesc cu o arma in mana impuscand un fel de monstri sau extraterestri, nu am inteles foarte bine ce erau de fapt. le zic "locusts" de neam, dar inafara de paianjenii aceia imensi restul nu prea seamana cu insectele.

jocul se misca foarte bine gratie engine-ului grafic de ut3 care e pur si simplu sublim, nu cred ca am vazut vreodata un engine grafic mai misto.
despre universul inconjurator, grafica e foarte misto lucrata, iar tu ca si marcus fenix fugi impreuna cu echipa ta printre ruinele unui oras din state, sa fie washington d.c., sa nu fie, nu stiu exact. oricum, fugi, te ascunzi dupa diverse, tragi trei gloante, iti mai tragi sufletul, iti mai schimbi pozitia daca poti, daca nu, well, incerci sa gasesti o cale (tine putin si de strategie, desi e un shooter pana in globulele rosii).

la inceput, dupa prima jumatate de ora, jocul pare usor liniar. e aceeasi chestie, te ascunzi, tragi, ok. dar, in ciuda acestui fapt, nu e absolut deloc plictisitor.
cand vine vremea sa ma asez in fata calculatorului sa joc ceva, mana se duce instinctiv cu un dublu click pe gears of war. it's extremely addictive!

am si regretele mele, de exemplu faptul ca nu am cu cine sa joc in multiplayer - fie co-op fie deahtmatch. cred ca ar fi o experienta magnifica :)

dar, asa cum am mentionat la inceput, are un defact major. it's too fucking short!!! l-am terminat in cateva zile, aproape o saptamana. mai vreaaaaaauuuuuu!!!!!




p.s. si ai si drujba :D

Cine-i mic si jegosic face baie in...lighean :D

imi cer scuze

s-a aniversat acum cateva zile o chestie despre care chiar ar fi trebuit sa scriu. si nu am facut-o, evident. este vorba, dupa cum bine ati ghicit (da, zic la misto), despre cei 400 de ani care au trecut de la inventarea telescopului de catre galileo galilei.

ma bucura nespus faptul ca majoritatea - inclusiv google - s-a referit la acest eveniment ca fiind "discovery of the telescope". permiteti-mi sa va corectez, exista niste diferente subtile intre descoperire si inventie.

de exemplu, columb a descoperit america, doar ca nu stia ca e america, stia ca e india, deci practic columb nu a descoperit nimic. nu poti spune ca a inventat america; nici macar ca a inventat india. practic, columb a adus cartofi si porumb si cam atat. asta e meritul lui. si se pare ca a mai adus si un ou. in fine.

benjamin franklin, tipul cu lentilele bifocale, a descoperit electricitatea. e o descoperire. desi el a afirmat intotdeauna ca e inventatorul electricitatii ([...] inventor of electricity! / -don't you mean discoverer? / discoverer? do you think the greatest power in the universe is just sitting under some rock, waiting to be discovered? [...] - sursa: "day of the tentacle")

din exemplele ilustrate mai sus e lesne sa ajungem la concluzia ca diferenta esentiala intre o descoperire si o inventie este care este. si anume descoperirea deja este, in timp ce inventia nu este pana nu este, efectiv.

in tot cazul, se pare ca galilei a fost un tip de treaba. s-au facut si cantecele pe tema asta. uite:



Did you ever touch the starlight?
Dream for a thousand years?
Have you ever seen the beauty
Of a newborn century?

And time has come to doubt
About the holy verse
It is just a weak reflection
In our endless universe

And in your hour of darkness
The beauty guides your way




in incheiere voi adauga doar ca cititorii nostri sunt mai smecheri decat ai lor. parafrazand academia catavencu, evident.

ma plimbam prin blogosfera si am dat de un articol pe care as fi vrut sa-l comentez; deasupa mea inca un coment, ma uit la cine l-a scris si fuck! era al unei tipe pe care o stiu de pe alt forum si mi-a pierit tot elanul sa mai scriu si eu ceva acolo. nu ca tipa sau comentul ei er fi excelat prin ceva, au contraire :), pur si simplu n-am vrut sa-mi ia urma.

in alta ordine de idei, zuma excaladeaza peretele balconului pe toata lungimea lui incercand sa prinda gandacei si zgomotele pe care le face sunt asemanatoare cu cele de unghii pe tabla.

poze pe deviant art

profilul meu aici. se va gasi ca link si in lista din stanga.

Penelopiada

V-ati intrebat vreodata ce gandea Penelopa despre plecarea sotului ei? Sau despre frumoasa ei verisoara Elena, cauza acestei plecari? Sau cum era viata in Itaca ca tanara sotie ramasa singura cu un fiu de crescut si o insula de administrat? Sau ce sa intamplat de fapt intre cele 12 slujnice si petitori?
Raspunsul la toate acestea in " Penelopiada" de Margaret Atwood ( ed. Leda, 2008), o autoare pe care am descoperit-o cu aceasta carte minunata.


sursa foto aici

vivat posta romana

astept niste carti prin posta. drept urmare de 3 zile imi verific atent cutia postala. azi dimineata nimic, azi pe la 12 aveam un belet in usa. uraaaa!!! mi-au venit cartile. cand sa plec dupa el ma intalnesc cu postastul care imi spune ca nu-i colet, ci recomandata, si sa trec abia maine s-o iau ca scrisoarea e in spate, pana-i fac hartiile s-o aduca in fata mai dureaza si sa trec maine s-o iau ca acu nu-i gata. atunci de ce mi-au trims hartiuta azi? whatever, imi zic, si ma duc in piata sa iau rosii. drumul spre casa trece pe langa posta, ia sa intru totusi, poate o iau totusi, ma duc la ghiseu si tanti se uita la belet si-mi spune ca nu mai e scrisoarea la ei, ca a asta 10 zile si n-a venit nimeni dupa ea si ei au trimis-o inapoi si ca probabil era de la circa financiara. ma gandesc, asta e, si plec.
acu' niste intrebari rasar in mintea mea:
daca recomandata a venit acu 10 zile, eu de ce am primit hartiuta abia azi?
de unde stia tanti de la posta ca era de la circa financiara?
de unde stiu eu ca n-or sa-mi vina cartile si eu o sa aflu abia dupa o luna?

s-a intamplat

in sfarsit am reusit sa dau de melodia asta, a pus-o cineva pe youtube!

singura melodie pe care am gasit-o care sa semene cu concertul al treilea al lui rachmaninoff - aceleasi doua linii melodice care se lupta pentru suprematie, completandu-se.
a se asculta cu volumul ceva mai ridicat si cu ochii inchisi

care e cel mai frumos lucru pe care l-ati vazut vreodata?

pentru mine e asta:

trei

castravetele este o leguma de regula verde. el face parte din subincrengatura cucurbitaceelor si este format in principal din continut, care se gaseste in interiorul suprafetei sale exterioare.

din aceeasi familie mai face parte si varul castravetelui, si anume castraveciorul. acesta se numeste cornichon din frantuzescul "castravete mic si murat numai bun de servit cu fruptura la cuptor si cartofi prajiti".



"stii cum ne vad eu pe noi, alex? ca doi batrani cu barba din aia lunga, stand la un colt de strada. nu suntem cersetori. asteptam sa se intample ceva"


later edit:
legatura e aici, pe undeva

book review: jucatorii de pe titan

sursa imaginii: eu.

iata si ultimul roman de philip tradus de cei de la nautilus. nu stiu sa va spun exact cand a aparut, acum vreo luna inca nu era pe piata.
cumparat ieri, terminat azi, placut mult.

philip k dick e un scriitor de scurte povestioare s.f.
singura diferenta este ca scurtele lui povestioare se intind pe cateva sute de pagini. ceea ce e foarte bine. spun despre el ca scria povestioare prin prisma faptului ca ernesto sabato spunea, la un moment dat, ca scriitorului de roman i se permit anumite scapari, dar scriitorului de povesti nu.
si exact asta gasesti la philip. romane meticulos alcatuite, fara nici o urma de stangacie, romane care te atrag miseleste in lumea post-apocaliptica imbibata de medicamente ce altereaza realitatea, populata de indivizi dintre cei mai variati- fiecare cu boala lui psihica, totul infasurat intr-un context science-fiction in care tehnologia mai degraba a determinat distrugerea rasei umane decat salvarea ei. am spus ca te atrag miseleste pentru ca aceste romane se termina mult, mult prea repede, iar tu esti fortat sa revii intr-o lume normala.

in cartea de fata vogii, locuitorii de pe titan, se straduiesc sa mentina omenirea (cele cateva milioane ramase) in sterilitate. jocul despre care e vorba e insasi sansa de a castiga teritorii vaste pe coasta de vest a americii - teritorii ce nu ajuta cu nimic, pana la urma, doar sporesc ego-ul posesorilor lor. iar, o data cu teritoriile, se castiga si nevestele proprietarilor. ceea ce e important. de ce? pentru ca astfel sporesc sansele de concepere a unui copil.

adauga in reteta un posesor de terenuri cu tendinte sinucigase, ce tocmai a pierdut o proprietate si sotia, o societate secreta de oameni cu puteri paranormale, o adolescenta ce nu si le poate controla, o factiune de vogi ce vor sa distruga omenirea, si iata si cartea in cauza: jucatorii de pe titan.

la fel ca toate celelalte carti ale lui philip, merita pe deplin citita. e ca o pastila puternica ce te transpune, pret de doua - trei ore, intr-unul din viitorurile sumbre ce pot veni.

ok, ma opresc aici

un filmulet foarte foarte interesant despre cum sa ne imaginam cele 10 dimensiuni (un bun punct de plecare pentru intelegerea teoriei superstringurilor)

fun science cu tipu' asta

mi se pare interesant ca introducere in dimensiunile superioare, paralela intre pestera lui platon si ceea ce ne inconjoara ca proiectii ale obiectelor din a cincea dimensiune.

alte idei bune

ok, fiti atenti aici.
exista multi oameni care isi aduc la serviciu mancare de acasa. e mai buna, nu mai dai bani pe cantina sau fast food, sunt multe avantaje. dintre colegii mei, mai mult de jumatate isi aduc mancare de acasa.

problema intampinata de majoritatea este, atunci cand vine ora mesei si sunt asezati cu totii: "cine are sare?"

e posibil sa nu aiba nimeni sare. ceea ce e neplacut. asa ca am mustit urmatoarea idee:
sa luam un set normal de tacamuri: lingura, furculita, cutit. ele sunt formate din capul util (gen dintii furculitei) si din maner.

ei, eu m-am gandit sa construiesc un set de tacamuri la care manerele sa fie in acelasi timp recipiente pentru sare, piper sau ce mai vreti voi. ca sa fiu mai clar:



partea pozitiva e evidenta - vei avea condimentele preferate la indemana tot timpul.
partea negativa - e un posibil safety hazard, pentru ca cineva, in timp ce isi pune piper de exemplu, isi poate infige din greseala furculita in ochi. deci lawsuit. nu e bine

combaterea partii negative - pentru extremitatea manerului propun un capacel filetat cu o tija pe mijloc si un fel de mini-lingurita (ati vazut prin filmele mai vechi recipientele acelea de cocaina cu mini-lingurita proportionata cat sa tragi pe nas). pentru extremitatea dinspre capatul util (gen dintii furculitei) nu e nevoie de asa ceva. se desfileteaza pur si simplu capul si se utilizeaza solnita.

sunt un fel de geniu, stiu. intrebarea e, acum ce fac?

panseu

ma gandesc sa-mi fac un cont pe deviantart pentru poze. cum comentati?

iarma

iar m-am fugarit cu cainele ala blestemat de dimineata. a ajuns sa fie un fel de rutina, cele 5 minute de jogging inainte de serviciu. face bine la corason, in fond.

cerberul meu e unu' mic si negru, un cocker. e cam nebun el asa, de felul lui. si e urmat la distanta de un fel de batranica simpatica pe care o salut de obicei si care imi raspunde politicos tipand spre caine "lucky, stai cuminte! stai cuminte mai!"

dar lucky nu sta cuminte. ma vede si incepe sa maraie, sa latre, zici ca-i cine stie ce animal feroce iar eu sunt un fel de vandal venit sa-i incendiez teritoriul. si asa incepe al nostru balet matinal.

intai fuge el spre mine, cu ochii arzand de ura si latrand de mama focului, sa trezeasca tot cartierul. il intampin cu un bun venit sub forma de "mars, potaia dracu' " la care el se opreste si priveste mirat. apoi ne tachinam. eu fac un pas, el mai latra o data. eu ma intorc sa plec, el fuge dupa mine. eu imi pierd uzul ratiunii si fac cativa pasi spre el. fuge. ma-ntorc. el dupa mine. ma-nervez. si in punctul asta alerg potaia in jurul blocului pana-i trece.

batranica simpatica, lacrimi in ochi, vai, saracul lucky, dar nu musca...
tanti, e simplu. lucky al tau are 6 kile, eu am 90. si da, imi pun mintea cu el (imi si place, ce-i drept, sa-l fugaresc un pic). ori il tii in lesa, ori o sa fie cam unlucky la un moment dat.

sau il cheama lache? trebuie sa aprofundez problema.

dubrovnik

un curcan si-un strugure

alta carte proasta

Putine carti am citit mai proaste ca ' Unchiul Rudolf' de Paul Bailey, ed. Humanitas, 2009

Cartea spune povestea lui Andrei Petrescu rebotezat Andrew Peters de unchiul Rudi Petrescu, ajuns celebru cantaret de opereta in Europa sub numele de, of course, Rudolf Peterson. Andrei este dus de tatal sau intr-o noapte de iarna la Bucuresti, apoi la Paris si lasat in mana unui conductor de tren care trebuie sa-l predea unchiului Rudolf la Londra. Ca semn de identificare al unchiului este o poza a acestuia dechizat in pirat, cu cercel si sabie la sold dintr-un spectacol( da, tatal lui Andrei n-avea o poza normala cu frate-su). Asta in 1937, in prag de al doilea razboi mondial. Parintii lui Andrei, oameni destul de destepti cat sa anticipeze ce urmeaza sa se intample refuza sa paraseasca si ei tara, fara sa ni se spuna exact de ce. Drept urmare mama lui Andrei ( pe jumatate evreica, tatal ei fiind perceptor de taxe, dar care cica trebuia sa ajunga un fel de Einstein) insarcinata, este violata si omorata in padure de 3 barbati, iar tatal lui Andrei se arunca in Sena, nu inainte de a trimite o scrisoare unchiului in care ii spune exact ce are de gand sa faca si in care-l roaga sa vina la Pris sa-i identifice cadavrul.
Mai pe scurt: Andrew se casatoreste cu ingenua Mary care fuge cu un american mult mai batran ca ea, luand si copilul de 3 luni cu ea. Mosul moare, Mary moare, apare in 2 fragmente copilul adult care devine prieten cu taica-sau. Andrew isi da seama la 30 de ani ca singura lui iubire a fost si va ramane unchiul Rudolf ( " Voiam sa ma posede.Voiam sa fiu al lui" pg. 139) care obsinuia sa-l ia in brate gol ( unchiul) cand era mic si visa urat ( Andrei).

Cartea cica e scrisa pe mai multe planuri: aici un fragment de cand era Andrei mic, acolo vorbeste Andrew la 30 de ani, aici Andrew la 50 sau 70, aici si colo isi deapana unchiul amintirile, toate in decsurs de 2-3 pagini, si asa o tine de la pagina 1 pana la pagina 165 pe hartie groasa.

daca chiar n-aveti ce face si plictiseala atinge cote maxime si chiar vreti sa citit o carte proasta v-o imprumut.

mi-a venit o idee

pentru a promova interactivitatea pe blog. nu mai postez ceva nou (vorbesc in numele meu) pana nu se strang 10 comentarii la ultima chestie pe care am scris-o. incepand de la chestia asta.

cum comentati? :)))))

leapsa, leapsa, arde, frige, n-are gura ca sa strige...

trei la zece mii, colorata maine-i gata si tot asa.

va mai aduceti aminte, pentru cei ce-s destul de in etate sa fi prins, litoralul pe vremea lui ceausescu? sau imediat dupa? poze cu maimuta, sau cu diverse alte animale, tiganii cu negotul, ia o piatra ponce, ia un namol, astea au ramas pana azi. din pacate scoicile si melcii aia misto s-au cam dus, i-au cules pe toti si au facut cutiute kitschoase din ele. trist.

tin minte ca eram destul de mic si am mers cu taica-miu sa-mi ia o carte pentru copii. si la toneta de carti din jupiter (parca) ne-a recomandat vanzatorul "pitici si uriasi" de aristide n. popescu.

evident, cartea nu era cu povesti pentru copii. nici pana in ziua de azi nu stiu cu ce era, stiu insa ca i-am facut-o cadou bunicului meu cand ne-am intors de la mare in acel an. acum nu stiu unde e, stiu ca la vremea respectiva a fost puza jos, intr-o servanta dintr-un apartament ce nu a mai fost locuit dupa o vreme, iar care acum sta undeva, intr-un bloc din piatra neamt, si nu-si mai aminteste nici de copilul ce alerga acum multi ani prin el, nici de bunicii acestuia.

imi propun sa cumpar aceasta carte si sa o citesc cu prima ocazie.

leapsa asta vine de la brightie, si e una de excelenta. iei poza, finca e premiul tau. si tre sa faci nu-stiu-ce. eu va propun in schimb sa luati poza, sa o puneti la voi pe blog si sa povestiti prima amintire pe care o aveti de la mare.

leapsa merge mai departe la miclowan, la maestrul andrei, si la cei doi cititori ce inca nu au comentat pe-aici - de aveti blog, lasati un comentariu, sa stim si noi despre voi :)

mai am o dorinta

exista anumite momente in viata cand este necesar sa iti pui o dorinta. le cunoasteti cu totii. cand sufli in candela de ziua ta, sau cand mananci prima data nush ce fructe intr-un an, sau cand calci pe guvidul de aur. trebuie sa iti pui o dorinta. si daca sunteti ca mine, e foarte greu sa gasiti o chestie care sa merite cu adevarat sa ti-o doresti. fireste, primele dorinte sunt cele cu sanatate familiei, prosperitate si alte chestii, dar nu le poti dori la infinit pentru ca devii redundant si enervezi zeii hazardului.

si apoi vine momentul ala cand musti din piersica si te scremi sa-ti vina in cap o dorinta buna, una care sa nu depinda de tine, una care sa iti ofere cu adevarat un trai mai bun. si nu poti. nu-ti vine. si chestia asta se intampla luna de luna, an de an, pana cand gasirea acestui secret fermecat devine pentru tine un fel de chestie. o mare chestie. si te consuma, pentru ca e ca un fel de fata morgana pe care nu o poti prinde niciodata.

apoi, intr-o dimineata de marti in pipera, in timp ce esti in toaleta firmei si te speli pe maini, te invaluie un moment de claritate. si stii dorinta. iti apare in fata, o poti atinge, are curbe senzuale, e rece si uda in acelasi timp, ca o gagica din reclamele cu coca cola, e a ta, ai intrezarit-o si acum o cunosti.

iar data viitoare cand vei sufla in tort te vei gandi: "as vrea sa fiu exact atat de prost cat sa-mi placa ceea ce fac".

oare nu trebuia sa v-o spun?

ultima reduta a fost cucerita

Zuma a reusit sa se urce pe masa din bucatarie. we are screwed.

betisoare de urechi

sunt un om cu multe probleme. una din ele e chestia asta cu betisoarele de urechi. acu' eu nu stiu in ce masura voi, cei care intrati pe blogul asta, cititi etichetele de pe diverse produse. dar daca o faceti, atunci stiti cu siguranta ca pe eticheta acestor betisoare scrie clar sa nu le bagati in urechi.

ba chiar mai mult, daca veti intreba orice orelist el va va confirma ca e o idee extrem de proasta sa introduceti ceva, orice, in ureche. se pare ca acest organ, urechea, se pricepe de minune in a avea grija singura de tot ce ii trebuie.

iar acum stau si ma intreb. cei din industria betisoarelor stiu foarte bine ca toata lumea se sterge cu ele in ureche. dar nu spun asta, afirma chiar contrariul. teoretic, exista sute de milioane de oameni care cumpara betisoare cu vata lunar pentru a le folosi la ...ce? asta nu inteleg.

in "cashback" existau sticlute de sampon in forma de dildo. producatorul stia, la fel si cumparatoarele. dar pretextul era samponul. la betisoarele astea, care e pretextul? asta vreau sa stiu.

carti in vacanta

pana acuma 2. "Zilele regelui" de Filip Florian, multam multam mult Brightie si Realdo, super carte, cea mai buna pe care am citit-o in ultimele luni, de fapt am devorat-o in 2 zile pe plaja, ma sculam diminata intrebandu-ma ce mai face Siegfried, o carte despre un dentist, un rege si-un motan care-si scrie amorurile pe tapiteria scaunelor, pagini absolut superbe.
A doua, " Vineri sau viata salbatica" de Michel Tournier, achizitionata din dugheana( ca nu mai e cort) Humanitas din Vama, sau cum ar fi fost "Robinson Crusoe" daca Vineri nu devenea servitorul sau.


In alta ordine de idei, ne-am luat matza acasa, desi cand am plecat la mare stiam ca o sa ramana la ai mei si mai si pusesem ochii pe niste matzi frumosi si pufosi din Vama, chiar vorbisem sa luam unul, pana la urma ne-am decis ca nu putem fara Zuma noastra ( care s-a mai cumintit si a devenit mai lenesa cat am lipsit noi), dar tot am luat pana la urma un pisic din aia pufosi, nu, n-avem doua matze acum, l-am dat fetitei gazdei la care am stat, gazda pe care nu o mentionam, dar nici n-o recomandam.

tot despre vama, si eu

am stat serile astea si m-am intrebat, oare vama se schimba sau noi? de la an la an nu mai gasesc aceeasi libertate, acelasi aer, nici apa nu mai e la fel. anul asta umbrelutele, sezlongurile si cocalarii mi s-au parut mai multi ca oricand; inca nu am auzi prima manea la o terasa, dar nu cred ca suntem departe. Nici nu trebuie sa fie un restaurant in toata regula, la o toneta de peste manele si gata.
pe de alta parte, si noi ne schimbam; asa cum a spus alex, am fost ca doi pensionari: plaja, masa somn, eventual un rummy. Greierasii care au stat la aceasi vila( 'vila' impropriu spus,casa cu etaj) cu noi ne priveau stingher, noi ne intorceam la 10-10,30 seara, ei abia la 11 plecau. Unde? Dracu stie, acu' 2-3 ani poate as fi stiut raspunsul :)

...la vama vecheeee

ce sa va zic de vama? poooooi.

1. suntem niste batranei simpatici, cel putin asa imi place sa cred. dar suntem, incontestabil, niste batranei. imi pare rau, dar vreau comfort, vreau mese linistite la terase, vreau somnul de dupa-amiaza, nu am nevoie de zbantuieli nocturne si betii in nisip. si asta e.

b) suntem niste batranei antipatici. sunt convins ca asa ne considera pustimea cu care am convietuit la gazda. niste bosorogi care dorm in loc sa bea, sa se distreze, care joaca rummy - cah!

in al treilea rand, cateva poze:

4 a.m.

multi poate va intrebati de ce sunt treaz la 4 a.m. - rsaspunsul e simplu: eu si baby plecam in vama. ne vedem joi - ca cantecul.

ma uit la monitor cu o fata surprinsa dupa doua ore de somn si cu urme de perna pe domnia ei (fata adica). este bine ca suntem treji la ora asta. sincer. pentru ca cineva, niste oameni de bine, tocmai au dat cu piciorul intr-o masina si de cateva minute bune ii urla alarma fix langa geamul nostru. daca as fi dormit acuma, chiar m-as fi enervat. dar asa - nu am nici o treaba.

fie painea cat de rea, tot mai rea e-n tara mea! na! si va las si cu dedicatie:

un loc fermecat numit romania

am fost in viata mea de doua ori peste granite. o data in viena, acu vreo 2 ani, si o data acum, in dubrovnik, cu sotia.

in viena am vazut turisti doar prin centru, printre care si romani. zgomotosi, nesimtiti, facandu-ma sa-mi fie rusine sa vorbesc aceeasi limba.
in dubrovnik turisti sunt peste tot, si de toate natiile. despre asta a vorbit si yuki. dar romanii sunt mai ai dracului ca restul. au atitudinea aia, "uita-te la mine, sunt nesimtit, uita-te la mine, mi se rupe de parerea ta, uita-te la mine, nu ma intereseaza ca te deranjez!"
de cate ori ne intreba cineva de unde suntem, sincer, imi era rusine sa raspund. pentru ca m-am nascut cu rusinea de a fi roman - si nimic nu poate sterge asta.
romanii, intr-un grup de oameni, sunt aia care vorbesc tare, care se imping, care isi admira adidasii de firma si tzoalele kitschoase, romanii sunt in general grupul ala de oameni de care iti vine sa te feresti instinctiv.

o tara plina de romani e mai mult decat poate suporta un om.

Pisici de Dubrovnik

cate matze sunt in poza asta?


dar in asta?